M-am spalat pe maini si m-am asezat in fata unui ecran alb, inzestrat cu o minte mai… alba decat documentul pe care il am in fata. Am vrut sa fiu curat pentru a intruchipa adevarul pe care tot timpul am impresia ca il detin in mod absolut. Ei, uite, de data asta o sa gresesc. Nu o sa scriu despre politica sau administratie, despre mandrul Sorin Apostu sau finul Alin Tise, despre marinarul Basescu sau galbejitul Antonescu sau inflacaratul Ponta, despre eternul Marga sau Funeriu, despre problemele tarii ori despre razboaiele cu teroristi.
De data asta o sa scriu despre nimic. Despre linistea interioara si dezvoltarea personala.
Oamenii ar trebui sa isi puna uneori ochelari de cal si sa-si vada de viata lor. Vorba aia, tu nu ai treaba? Tu chiar te plictisesti? Sa isi continue viata fara sa se uite la televizor sau sa citeasca presa, fara sa vada daca vine sfarsitul lumii sau se amana, fara sa stie ce-i in buricul targului.
Din scoala generala am fost invatat cu automatisme de genul „cum este ziua unui” roman, a unui dac, a unui roman din perioada lui Ferdinand sau din perioada post-decembrista. Sa intelegem cum au gandit altii pentru a invata atat din greselile lor, cat si din experienta lor. Sa cunoastem fiecare epoca cu defectele ei si sa traim din tot ce am deprins din intelepciunea fiecaruia.
In schimb, societatea de azi nu se mai ghideaza dupa aceste norme. Se pune un accent mai mare pe treaba fiecaruia. Pe instinctul de roboti. Nu ne gandim aici doar la compania Nokia, la un call-center sau la alte corporatii mai mult sau mai putin universale, ci la instinctul cultivat in fiecare companie de apartament. Tuturor le este indusa ideea ca fiecare trebuie sa isi faca treaba. Nu-i loc de improvizatie, nu-i loc de noutati, fiecare companie are un traseu bine clasificat.
Viata-i frumoasa si totul merge inainte. Ni se cultiva instinctul de roz, iarba verde creste din ce in ce mai mult, iar soarele este din ce in ce mai galben.
De la viitor ar trebui sa avem asteptari mediocre pentru a nu fi dezamagiti. Sa nu speram a lasa prea multe posteritatii, iar copii nostri sa fie mai mediocri decat noi. Calitatea societatii tinde spre o deteriorare pe care nu o putem opri. Dar totul va fi bine.
Din fericire, mai sunt cativa care vor mai mult. Totul se rezolva cu putina vointa si restul vine de la sine. Dezvoltarea nu sta in cuvinte sau in mentalitati culese de pe ogoarele patriei, ci din sine.
„Din bube, mucegaiuri si noroi, iscat-am frumuseti si lucruri noi.” Din orice smarzenie putem construi un castel ca cele de pe Valea Loarei, din orice nimic putem crea un super-nimic. Atunci urmeaza adevaratul sfar.
Chiar cand e vorba de nimicul fiecaruia, stand up and fight!
Tiberiu Hrihorciuc
