Au trecut cinci decenii de la marea catastrofă minieră de la Certej. Doar amintirile celei mai negre nopţi din istoria aşezării miniere redau coşmarul trăit de localnici.
În 2021 se împlinesc cinci decenii de la cea mai mare tragedie minieră din istoria recentă a României. Catastrofa a avut loc în dimineaţa de 30 octombrie 1971, în Certej, în anul în care exploatarea minieră împlinea 225 de ani de la înfiinţare.
Atunci, iazul de steril al minei de aur şi argint din Munţii Metaliferi s-a prăvălit peste localitatea minieră şi a făcut, potrivit anchetei oficiale, cel puţin 89 de morţi, majoritatea copii şi 76 de răniţi. Cele mai multe dintre victime locuiau în şase blocuri situate la câteva sute de metri în aval de iazul de decantare.
Au murit zdrobite şi înghiţite de mâl. Autorităţile regimului comunist au încercat din răsputeri să o treacă sub tăcere, totuşi, cele două volume ale dosarului de anchetă a tragediei, întocmit de Procuratura judeţului Hunedoara, s-au păstrat în Arhivele Naţionale – Secţia judeţeană Hunedoara. Rezultatul anchetei care a durat doi ani nu a indicat însă niciun vinovat, tragedia fiind urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute.
Timpul a şters urmele catastrofei
La jumătate de secol de la catastrofa de la Certej, puţini localnici îşi amintesc de cele mai negre momente din istoria aşezării. Abia după prăbuşirea regimului Ceauşescu din 1989 oamenii au putut vorbi deschis despre ea, însă cu timpul mulţi dintre martorii tragediei colective au decedat sau au părăsit localitatea. În prezent, în comuna Certeju de Sus, situată la circa 20 de kilometri de municipiul Deva, mai locuiesc 3.000 de oameni. Minele din zonă s-au închis la mijlocul anilor 2.000, iar un nou proiect minier, vizat de compania americană El Dorado Gold şi de statul român, este încă incert.
La 15 ani de la închiderea minei Certej se văd semnele vechii exploatări: apa roşiatică provenită din gurile de mină, care trece prin localitate, zonele aride de la marginea Certejului şi câteva clădiri industriale abandonate, învecinate blocurilor muncitoreşti ridicate în timpul regimului comunist. Natura s-a regenerat pe teritoriul fostului iaz de decantare, iar urmele inundaţiilor care au cuprins comuna s-au şters de-a lungul timpului. Printre puţinele lucruri care amintesc de tragedie sunt cele câteva cruci aflate la căpătâiul celor îngropaţi în gropile comune ale cimitirului local.
Amintiri vii ale coşmarului din 1971 Nu sunt monumente în amintirea victimelor de la Certej. S-au păstrat, în schimb, câteva amintiri vii ale celor care au trăit momentele cumplite din dimineaţa de 30 octombrie 1971. Unele victime, cu trupurile zdrobite, nu au putut fi identificate. „M-au trezit gemetele şi urletele din depărtare. Ceaţa groasă acoperise locul dezastrului, iar când negura s-a risipit, am văzut cum nămolul măturase blocurile. Am văzut cadavrele sfârtecate, copii şi oameni. Printre morţi se afla şi şeful de post din Certej. Cu o seară în urmă se mutase cu chirie, singur, într-unul dintre apartamentele noi. A murit sub dărâmături în chiar prima noapte petrecută în noua locuinţă“, relata Costică Sauciuc, la acea vreme elev la Certej.
Zona a fost militarizată în primele zile după tragedie. Sute de oameni au fost mobilizaţi pentru găsirea victimelor. Unii au murit în timpul căutărilor, îşi amintea alt localnic. „Câţiva militari aduşi să caute cadavrele au murit înecaţi în fântânile care erau acoperite de nămol. Cădeau în ele şi pur şi simplu erau înghiţiţi de pământ. În blocurile prăbuşite nu se ştia câţi oameni locuiau. Au murit mai mulţi decât spuneau anchetatorii“, relata Dumitru Burdea, un fost miner.
Unii dintre localnici şi-au pierdut întreaga familie, în timpul catastrofei. „La un moment dat am auzit un vuiet puternic şi copaci rupându-se. M-am uitat în direcţia de unde se auzea, însă din cauza întunericului nu am auzit nimic. După zgomotul produs s-a întrerupt lumina şi a început să vină nămol dinspre decantor. Am fugit acasă şi am constatat că blocul care se afla la 150 de metri de locul decantorului era distrus şi din familia mea au decedat soţia, fiul meu şi cumnatul meu”, declara muncitorul Aurel Chirla, audiat ca martor în dosarul „Certej 1971”.
Sursa: adevarul.ro
