O versiune modificată a articolului 47 din Regulamentul CEDO, care stipulează condițiile pentru a introduce în mod corect la Curte o cerere completă și validă, a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

În urma acestor modificări minore, toate documentele relevante, inclusiv formularul de cerere precum și Nota Informativă ‘Cum se completează corect un formular de cerere’, au fost aduse la zi.

Modificările sunt următoarele:

    • În cazul în care o persoană juridică sau o organizație, se adresează Curții, trebuie să fie posibilă identificarea persoanei autorizată să reprezinte entitatea. Prin urmare, numele și alte elemente de identificare sau datele de contact ale împuternicitului trebuie să fie indicate în formularul de cerere; formularul de cerere trebuie să fie însoțit de documente care să ateste că persoana care introduce cererea are calitatea de reprezentant al reclamantului sau deţine o procură în acest sens.
    • În cazul în care reclamantul este reprezentat de un avocat sau de o altă persoană, datele de identificare ale reprezentantului trebuie să fie indicate în formularul de cerere. Atât reclamantul și reprezentantul trebuie să semneze formularul de cerere. Semnătura reclamantului oferă dovada ca reprezentantul a fost autorizat de către reclamant să acționeze în numele acestuia din urmă; semnătura reprezentantului, care este o nouă cerință, oferă confirmarea că această persoană a acceptat,  să acționeze pentru reclamant. În cazul în care reclamantul este o organizație, vor semna reprezentantul organizației și avocatul.

Reclamanții și reprezentanții lor trebuie să utilizeze versiunea actuală a formularului de cerere. Vechile formulare de cerere, disponibile din 1 ianuarie 2014 și trimise Curții până la data de 1 ianuarie 2016 vor fi în continuare acceptate dacă îndeplinesc restul cerințelor Articolului 47.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.