Au ieșit la lumină noi detalii din dosarul lui Călin Mărincuș, clujeanul trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după ce ar fi agresat un bărbat care practica rugăciunea specifică religiei islamice în incinta Iulius Mall din Cluj-Napoca. Cetățeanul egiptean Gad Ahmed Yosri Afifi a cerut magistraților de la Judecătoria Cluj-Napoca să-l oblige pe Călin Mărincuș la plata sumei de 12.000 de euro cu titlu de daune morale.

Mărincuș afirmă că probele care stau la baza dosarului sunt „aproape inexistente”. Acesta a declarat în fața instanței că dosarul este divizat în două părți: în prima parte se discută despre presupusa agresiune a sa, iar în cealaltă parte sunt prezentate convingerile sale islamofobe și aversiunea față de islam. Călin Mărincuș susține că a considerat că islamistul avea de gând să pună la cale un atentat sinucigaș și a încercat să-l oprească.

Evenimentele au avut loc în data de 22 octombrie 2019, însă plângerea bărbatului musulman a fost depusă abia în anul 2022. Acesta afirmă că Mărincuș l-a strâns puternic de ceafă și i-a aplicat două lovituri cu pumnul în zona abdominală. În apărarea sa, Mărincuș a declarat că acuzațiile nu sunt susținute, nefiind emis niciun certificat medico-legal care să ateste agresiunea fizică.

Cetățeanul egiptean și Călin Mărincuș au dat câte-o declarație în fața instanței, fiecare prezenându-și propria variantă.

Mărincuș a dat un șut unui ghiozdan în care credea că se află o bombă

„În acea zi, acum 3 ani, mă aflam în Iulius Mall cu prietena mea. În acei ani, au avut loc multe atentate teroriste în Europa. Fiind din Iulius Mall, am observat un tip care sta lângă un stâlp, la fațada dinspre sud-est, de la etajul 1. Avea un rucsac lângă el și era într-un loc întunecos. Primul lucru care m-a frapat a fost faptul că era cu fața spre București, nu spre Mecca, mai la stânga, având în vedere că am terminat Facultatea de Geografie și am cunoștințe despre orientarea în spațiu. Cunoscând aproape cutumele islamului, vreau să spun că nu este neapărat interzis să stai cu fața spre București, însă știu că rugăciunea islamică trebuie să se săvârșească sub un anumit ritual. Un credincios musulman nu este recomandat să se roage într-un loc unde sunt femei, deoarece se consideră că acest lucru duce la pierderea purității rugăciunii. De asemenea, nu este recomandat să se roage într-un loc unde sunt băuturi alcoolice și, cel mai important, să nu se roage într-un loc unde sunt jocuri de noroc interzise de religia islamică. Persoana vătămată se afla lângă Cazinoul Metropolis.

În acel moment, convingerea mea a fost că persoana vătămată dorea să se arunce în aer și să comită un atentat. Am alergat spre el, lăsând-o pe prietena mea în spate, și l-am împins de lângă rucsacul care se afla lângă el, lovind și rucsacul cu piciorul. L-am mai atins de câteva ori în zona corpului pentru a mă convinge că nu are dispozitive explozive, dar în niciun caz nu i-am aplicat lovituri care să îi cauzeze vreun rău sau să necesite îngrijiri medicale.

Nu am avut vreo confruntare fizică cu persoana vătămată. Este un tip de peste 1,90 metri și nu are o constituție fizică slabă. Cu atât mai mult, nu m-aș fi angajat într-o situație conflictuală, mai ales că era și prietena mea, și nici eu nu am suferit vreo leziune fizică.

Eu sunt creștin ortodox practicant și cântăreț la strană, și nu aș agresa nicio persoană. Sunt împotriva acestor convingeri. Am considerat că l-am speriat pe domnul Yosfri, dar nu mai mult decât m-a speriat el pe mine, și am vrut să îi ofer suma de 1000 de euro pentru daunele pe care i le-am cauzat în acest fel, cu atât mai mult că în țara lui salariul mediu este între 40-80 de dolari pe lună. Cu toate acestea, persoana vătămată a refuzat și a cerut daune de 12.000 de euro, iar eu știu că atât costă un apartament în țara lui, ba chiar mai puțin. Incidentul s-a întâmplat acum 3 ani și ceva, iar el nu a făcut nicio plângere decât în momentul în care a văzut fața mea la televizor, după câțiva ani, deoarece mai am o speță cu Raed Arafat.

Partea a doua a dosarului, care vine să susțină prima parte, mă plasează într-o poziție de aversitate față de religia islamică și musulmani, ceea ce este eronat. (…) Am numeroși prieteni musulmani și o astfel de catalogare a mea îmi aduce deservicii în relațiile mele cu alți cetățeni musulmani. În concluzie, sunt ferm convins că nu l-am agresat pe persoana vătămată, dl Gal, într-o manieră care să îi pună în pericol integritatea fizică și emoțională.”, a declarat Călin Mărincuș în fața instanței.

Instanța: Ați spus că ați dat cu piciorul în rucsacul pe care îl avea plasat lângă el. Cum v-ați gândit să dați cu piciorul atât timp cât ați crezut că acolo era material exploziv?

Călin Mărincuș: Dl. procuror nu cunoaște cutumele celui care se sacrifică pentru Allah, el nu poate muri accidental pentru că nu se mai duce în Rai și nu primește cele 72 de virgine care i se promit pentru această cauză. Prin urmare, nu avea cum să fie un material exploziv în rucsac care să se declanșeze spontan, respectiv nicio vestă pe care să nu o tragi tu înainte de a exploda. Un martir nu poate muri accidental. Vreau să spun că în rucsac putea fi material explozibil, dar nu se putea declanșa în acest fel, ci doar printr-un dispozitiv de comandă.

Cetățeanul egiptean: „Atunci m-a înjurat și l-a înjurat și pe Allah”

Cetățeanul egiptean Gad Ahmed Yosri Afifi a afirmat în fața magistraților de la Judecătoria Cluj-Napoca că în timp ce practica rugăciunea specifică religiei islamice, Călrin Mărincuș l-ar fi prins-o cu putere pe aceasta cu mână de ceafă, după care i-a aplicat două lovituri cu pumnul în zona abdominală. Acesta susține că fapta ar fi fost motivată de apartenenţa sa la religia islamică.

„Atunci, în acea zi, eu eram în Iulius Mall și ca musulman trebuie să mă rog de 5 ori pe zi. Era momentul pentru rugăciunea de seară și trebuia să o fac atunci. Și pentru a nu-i provoca pe cetățenii români, am ales un colț liniștit din Iulius Mall și am început să mă rog. În mijlocul rugăciunii, inculpatul Călin Mărincuș a apărut și m-a apucat cu forța de gât, din spate, eram aplecat. Și cu pumnul mi-a aplicat o lovitură în abdomen cu pumnul strâns. Atunci m-a înjurat și l-a înjurat și pe Allah. Apoi m-a lovit din nou și cu cealaltă mână, din nou în abdomen. Și m-a întrebat ce caut acolo și că ar trebui să plec de unde sunt și să mă întorc înapoi în țara mea. Am încercat să-l întreb dacă este un angajat la securitate și din nou nu mi-a răspuns și a încercat să se apropie de mine din nou. Atunci am reușit să fac mai mulți pași înapoi. Atunci s-a îndreptat spre rucsacul meu, este un rucsac de 40 cm care era pe podea. S-a îndreptat spre acesta și l-a lovit cu piciorul, astfel încât acesta a zburat câțiva metri. Apoi inculpatul s-a îndreptat spre o doamnă și au plecat împreună. Am sunat imediat la poliție, aceștia au venit și am dat declarație eu și martorii. Arăt că eu eram singur în acel moment. În jurul meu era o singură persoană care a și dat declarație la poliție. Arăt că m-am simțit lezat din punct de vedere moral și mi-a fost teamă mai multe zile. Am tăcut și nu am vorbit mai multe zile și am devenit paranoic, mă uitam la mașini și îmi era teamă că acesta va reveni și mă va lovi, mă va agresa. Chiar dacă am schimbat orașul, nu doar din acest motiv, însă îmi mai este frică că acesta poate să mă găsească și să-mi facă din nou rău. Consider că este un om foarte rău.”, a declarat cetățeanul egiptean în fața instanței.

6 COMENTARII

  1. În multe țări musulmane, dacă porți la gât un lănțișor cu cruciuliță ești ucis, iar legea nu-l pedepsește pe criminal deoarece a comis un act de dreptate.

  2. Arabul vrea sa faca bani , iar justitia sa o bramburească. De ce ajung asemenea spețe in justiție, in timp ce marii corupti, marii infractori dupa ce dau țepe stau cu burta la soare prin Italia si nimeni nu le face nimic?!

  3. un derbedeu din clooj l-a violentat pe omul lui mahomed…. cu ce se ocupa justitia cloojeana…aici era treaba lui strul sa stabileasca dreptatea…

  4. Ce vrajeala la un neterminat plin de ura, legat de mediul infractional, un sifon. Marincus este tot ce e rau la romani: saraci, fuduli si prosti. Nu i-ar strica niste controale psihiatrice, o internare eventual. E clar faptul ca nu are toate tiglele pe casa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.