Luna trecută asistam la împlinirea a 5 ani de la îndemnul Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, de primire a valurilor de migranți din orientul apropiat către țările europene. Ceea ce a urmat a fost un haos creat de refugiații care ajungeau, pe rând, în bărci de salvare supraaglomerate, pe malurile Mării Mditerane. Cei 5 ani de politici de integrare europeană și cote obligatorii de primire a refugiaților nu au fost bine primite de toate statele Uniunii Europene chiar dacă bilanțul evenimentelor nu este așa de sumbru precum partidele de extremă dreaptă au încercat să convingă. Un lucru a fost însă de necontestat: Uniunea Europeană nu a fost pregătită pentru o astfel de inflație a populației cu migranți iar gestionarea crizei s-a văzut în spațiul public mai mult ca o luptă cu imprevizibilul decât ca un plan bazat pe expertiză și previziuni demografice.
Săptămâna aceasta, o nouă rezoluție a Uniunii Europene referitoare la viitorul refugiaților a fost prezentată de către Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. “Pactul pentru migrație și azil” după cum îi este denumirea oficială reprezintă o atitudine calculată a Uniunii Europene față de aceste două provocări și e bazat pe consultări multiple atât cu reprezentanții statelor membre ale Uniunii, cât și actori ai societății civile.
„Metodele vechi nu mai funcționează”
“Propunem astăzi o soluție Europeană, reconstruirea încrederii dintre statele membre ale Uniunii și pe cea a cetățenilor în capacitatea Uniunii Europene de a gestiona migrația. Uniunea Europeană a dovedit deja de mai multe ori că este capabilă de o reconciliere acolo unde există perspective divergente. Am creat o piață internă complexă, o monedă comună precum și un plan pentru a ne redresa economiile. Este timpul să facem față cu împreună provocărilor aduse de fenomenul migrației, creând un echilibru echitabil între solidaritate și responsabilitate”, a declarat președintele Comisiei Europene
Schimbările majore pe care oficialii de la Bruxelles intenționează să le facă vor afecta toate statele membre, inclusiv România. În primul rând, procedurile de determinare a nevoii de azil vor fi standardizate și eficientizate. Prin această măsură, se va asigura un flux birocratic mai ușor pentru cei care demonstrează nevoia lor de azil. Pe de altă parte însă, perioada de incertitudine a migranților (cea în care cei mai mulți dintre cei care nu sunt eligibili reușesc cumva să se asimileze în sistemele statelor europene) va fi scurtată. Asta înseamnă că perioada de ședere fără statut a migranților se va micșora. Uniunea promite, în paralel cu această modificare, întărirea granițelor atât din punct de vedere legal-administrativ, printr-un document cadru ce va avea ca scop credibilizarea politicilor migraționiste, precum și printr suplimentarea personalului din statele membre care se va ocupa cu primirea, trierea și integrarea migranților.
De departe cea mai controversată măsură a noului pact pentru migrație și azil este “solidaritatea obligatorie”. Uniunea Europeană dorește în continuare să susțină primirea și integrarea refugiaților în toate statele membre ale alianței. Așadar, statele care acceptă să cazeze în condiții sigure și igienice refugiați vor primi câte 10.000 de euro pentru fiecare persoană pe care o vor avea în grijă. Banii sunt destinați asigurării nevoilor de bază a persoanelor ce au reușit să primească un aviz pozitiv din partea comisiilor de triere dar și pentru integrarea acestora în societate printr-un loc de muncă sau prin includerea copiilor în sisteme de învățământ adaptat nevoilor lor. Pe deasupra, cererile de azil nu mai depind de teritoriul țării în care refugiații au ajuns prima oară. Altfel spus, migranții pot alege țara în pentru care vor să aplice, fiind evaluați birocrații țării respective. Altfel spus, fiecare țara poate impune, în limita legislației europene, criterii de triere a refugiaților. Pe deasupra, un mare avantaj îl au țările precum Italia și Grecia, care vor fi ușurate de influxurile masive de imigranți care, în lipsa acestei măsuri, erau obligați să rămână găzduiți de țara în care au acostat.
Sistemul flexibil descris anterior prevede și o măsură mai puțin populară. Statele care refuză să contribuie la cazarea și integrarea migranților veniți din zone afectate de conflict armat vor trebui să plătească o sumă către “fondul de solidaritate obligatorie”, bani ce vor ajuta la integrarea acelor oameni fie pe alte teritorii ale uniunii fie în țările de unde au venit, dacă acestea sunt considerate zone sigure de trai. Chiar dacă până acum nu există, la nivel european, o listă acceptată de toate statele membre a zonelor sigure, Comisia Europeană a asigura că un astfel de document va fi elaborat odată cu trecerea planului prin votul din Parlamentul European.
Planul pare să nu mulțumească nicio tabără
Măsura contribuțiilor financiare pentru statele ce refuză găzduirea migranților a stârnit deja controverse în rândul mai multor țări dominate de guverne anti-imigranți. Țări precum Ungaria sau Cehia și-au exprimat deja clar nemulțumirile cu privire la solidaritatea obligatorie pe care Uniunea Europeană o propune prin acest plan. Creatorii documentului au subliniat însă, că simplul apel la solidaritate nu a fost suficient pentru a crea o distribuție echitabilă a găzduirii migranților.
Există nemulțumiri și de cealaltă parte a baricadei se pare. Amnesty International, cea mai mare organizație care se ocupă cu respectarea drepturilor omului a declarat că acest nou început pentru Uniunea Europeană este doar o etichetare diferită a celui vechi, care nu adresează cu adevărat probleme celor ce nu sunt blocati pe insulele grecesti în tabere.
„Acest acord European nu va reuși să aline suferințele miilor de oameni blocați în taberele de pe insulele Grecești sau din centrele de detenție din Lybia. Acest acord nu va asigura suportul necesar țărilor unde oamenii cu disperată nevoie de ajutor vor ajunge prima oară”, a declarat Eve Geddie, reprezentantul European al Amnesty International
Pe deasupra, mai multe voci din presa internațională de stânga spun că noul pact European e de fapt, o victorie a partidelor naționaliste care au reușit să schimbe politicile de tip cotă, aplicate în ultimii 5 ani.
Rămâne de văzut dacă marele plan european de gestionare a migrației va trece cu brio de votul Parlamentului European. Analiza Parlamentului dar și a Consiliului European va aduce probabil amendamente sau modificări la forma actuală a documentului. Reprezentanții statelor membre vor trebui să facă front comun în ciuda divergențelor privind managerierea unui astfel de fenomen, pentru a nu lăsa și mai mult la îndemână extremiștilor instrumentul migrației pentru a crea panică în rândul populației, obținând astfel capital politic și electoral. Adevărata putere de dezbatere productivă a Uniunii Europene va fi pusă la încercare în următoarea perioadă.
