Deputatul Florin Roman a inițiat propunerea pentru schimbarea legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari care a fost adoptată de Senat. Conform acesteia, copiii mai mici de trei ani vor fi scutiți de plata întreținerii. Motivul dat de deputat este că aceștia nu se folosesc pe cont propriu de lumina scării de bloc sau de lift.

„Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului, potrivit Digi24.

Iniţiatorul propunerii legislative, deputatul liberal Florin Roman, explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ că „plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult”.

„Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, a mai spus Roman.

Citește și: Circ în centrul orașului cu Șoșoacă, Funar și copii cu pancarte 5G

Sursă: clujcapitala.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.