Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din judeţul Suceava, și o femeie de 28 de ani, din comuna Bonţida, judeţul Cluj, au fost arestați preventiv. Cei doi ar fi furat dintr-o locuinţă din Bihor peste 120 de grame de bijuterii din aur, dar şi bani sau alte bunuri, cu un prejudiciu total de 140.000 de lei, care a fost recuperat parţial în urma unor percheziţii.
„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din Băile Felix îi bănuiesc pe aceştia că, în noaptea de 23 spre 24 august, în intervalul orar 00,00 – 01,40, având feţele acoperite, ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă din localitatea Cihei, judeţul Bihor, şi ar fi sustras 80.000 de lei, 124 de grame de bijuterii din aur, diverse articole vestimentare, genţi, încălţăminte şi articole electronice, cauzând un prejudiciu total estimat la 140.000 de lei, recuperat parţial de poliţiştii din Băile Felix”, se arată în comunicat.
Miercuri, în urma a două percheziţii domiciliare, în locuinţele suspecţilor au fost descoperite o parte din bunurile reclamate ca fiind furate din imobilul din localitatea Cihei.
Judecătoria Oradea a admis propunerea procurorului şi a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citește și: Doi clujeni, prinși cu peste 8 kg de droguri în mașină VIDEO