Un șofer inconștient a fost la un pas să provoace o tragedie în urma căreia membrii unei familii ar fi fost victime.

Șoferul venea de pe contrasens și încerca să depășească un TIR, însă a făcut-o la limită. Dacă bărbatul care se afla cu fetița în autoturism (și venea din direcția opusă) nu-și trăgea rapid mașina spre margine, atunci sigur s-ar fi produs un accident.

„La un pas de coliziune frontală pe varianta ocolitoare a municipiului Gherla. Eram în mașină cu soția și fetița de 4 ani”, a spus bărbatul, când a postat și un film cu incidentul pe grupul de Facebook Info Trafic jud. Cluj.

În secțiunea de comentarii, alți șoferi arată că, din păcate, asemenea comportamente sunt normale, iar și ei au fost puși în situații similare. „Nu sunt normali. Îi plin de ăștia, de câte ori fac ruta Cluj-Vatra Dornei nu există dată să nu întâlnesc pe drum așa inconștienți, ca să nu-i numesc altfel! Mă rog de fiecare dată să ajungem cu bine, să nu intre careva în noi…”, a spus o șoferiță.

„În lumea aia normală pe care o vrem, cel târziu mâine la prima oră nu ar trebui să mai aibă permis”, a spus altcineva, vineri seara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.