Proces complicat în Italia, unde 3 persoane riscă închisoarea pentru că ar fi falsificat un testament redactat în favoarea unei copile din România.
Potrivit ziarului local Il Piacenza, procurorii cer o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni pentru avocatul Michele Morenghi din baroul din Milano. El este acuzat că a falsificat testamentul cetăţeanului italian Fausto Orcesi, decedat în 2013, la vârsta de 63 de ani, pentru ca averea acestuia să îi rămână surorii defunctului şi unei foste iubite a acestuia.
Procurorii spun însă că de fapt adevăratul moştenitor ar fi o fetiţă născută din relaţia lui Orcesi cu o româncă de 31 de ani. Copila s-a născut după moartea italianului, dar analizele ADN au demonstrat că este fiica acestuia şi moştenitoarea de drept a averii lui care depăşeşte 2 milioane de euro.
Il Piacenza scrie că testamentul a fost prezentat notarului cu două zile înainte de moartea bărbatului, care era grav bolnav. Actul prevedea ca sora lui Orcesi să primească un milion de euro, fosta iubită – casa şi banii din asigurarea de viaţă, iar avocatul Morenghi, desemnat executor testamentar, suma de 850.000 de euro.
Procurorii spun însă că testamentul nu părea scris de mâna lui Orcesi, ci de cea a surorii lui, lucru demonstrat de analiza grafologică. De asemenea, trupul neînsufleţit al bărbatului a fost ars la crematoriu, deşi omul şi-ar fi exprimat dorinţa de a fi înormântat. Sora lui ar fi vrut astfel să facă imposibilă o analiză ADN care să demonstreze că fetiţa este fiica lui, dar nu au reuşit, deoarece în spitalul unde a murit italianului existau încă probe biologice.
Atât avocatul, cât şi cele două femei care urmau să beneficieze de testament riscă acum închisoarea.