O adolescentă de 17 ani s-a prezentat la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracţiuni de viol, după ce a participat la Şcoala de vară a AUR. IPJ Ialomiţa a anunțat că anchetează cazul.

Reprezentanţii AUR au transmis luni, referitor la aceste acuzaţii, că singurul incident despre care au cunoştinţă organizatorii în prezent este cel petrecut în noaptea de 15 spre 16 septembrie, atunci când minora cazată într-o cameră rezervată invitaţilor a fost găsită într-o stare avansată de ebrietate, iar concomitent părinţii tinerei, alertaţi de felul în care ea discuta la telefon, au sunat la poliţie şi au solicitat intervenţia unui echipaj la faţa locului. AUR mai precizează că fata a venit la eveniment cu acordul părinţilor şi a recunoscut ea singură că a consumat alcool, fiind trimisă a doua zi dimineaţă acasă, alături de doi însoţitori care au predat-o părinţilor.

„Alianţa pentru Unirea Românilor a pus la dispoziţia poliţiei listele de participanţi şi imaginile video inregistrate pe camerele hotelului”, mai indică reprezentanţii formaţiunii. IPJ Constanţa a transmis că, la sesizarea mamei fetei, care afirma că aceasta nu răspunde la telefon, poliţiştii au mers la hotel şi au gasit-o pe adolescentă în cameră împreună cu alte două persoane de sex feminin, ea negând că ar fi fost victima vreunei infracţiuni, lucru pe care i l-a comunicat şi mamei sale, potrivit news.ro.

”La data de 16 septembrie 2023, Poliţia Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră, de 17 ani, din municipiul Slobozia, s-a prezentat la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracţiuni de viol, comisă în judeţul Constanţa”, anunţă IPJ Ialomiţa.
Din primele cercetări, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit faptul că, în perioada 14 – 16 septembrie 2023, minora a participat la o tabără de vară, organizată în Staţiunea Neptun-Olimp.

Fata a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa, fiindu-i prelevate probe biologice.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru infracţiunea de viol.

Surse din poliţie au afirmat că fata a reclamat că în urmă cu o zi a fost plecată cu o delegaţie compusă din membri ai partidului AUR în Constanţa, fiind cazaţi la un hotel.

În cursul nopţii aceasta a consumat băuturi alcoolice cu mai multe persoane din delegaţie, iar când s-a trezit a simţit dureri în zona inghinală, observând că prezintă urme de sânge, susţin sursele citate.

Fata a declarat că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat şi nu doreşte să dea relaţii cu privire la identitatea persoanelor cu care s-a aflat în camera de hotel, mai afirmă aceleaşi surse.

Citește și: Poporul Primordial Get și Gheorghe Funar, o poveste „de dragoste” fără sfârșit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.