Obeliscul Carolina ar putea fi reabilitat. Administrația locală a lansat licitația licitația pentru întocmirea documentației. Contractul este estimat la 390.000 de lei.

Obeliscul Carolina este amplasat în Piața Muzeului din Cluj-Napoca, fiind monument istoric încadrat în grupa B de importanță istorică. Potrivit caietului de sarcini, monumentul se află într-o stare înaintată de degradare, cauzată atât de factorii de mediu, cât și de acte de vandalism.

„Factorii de mediu au contribuit la degradarea pietrei si la deteriorarea detaliilor și elementelor sculpturale. De-a lungul timpului reliefurile au fost măcinate de interperii și factori corozivi. Placa pe care se afla inscripționat textul informativ se află într-o stare înaintată de degradare, ruginită și inscripția este greu lizibilă, potrivit monitoruldecj.ro.

În acest context, s-a decis achiziția serviciilor de Elaborare studii, expertize și documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii – Proiect faza DALI pentru realizarea obiectivului de investiții: Restaurarea si reabilitarea monumentului istoric «Obeliscul Carolina»”, se arată în documentul citat.

Prin contract, se urmărește elaborarea documentatiilor pentru obtinerea avizelor pentru lucrări de reabilitare elemente structurale și artistice ale monumentului istoric, restaurarea, recondiționarea, consolidarea și conservarea monumentului și punerea în valoare a sa prin realizarea iluminatului arhitectural, se mai arată în caietul de sarcini.

În anul 2015, Obeliscul Carolina a fost vandalizat. Imediat după incident, autoritățile locale au promis că vor investi în reabilitatea statuii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.