Târgul de apartamente „Condominium” Cluj Napoca 2008, gazduit de Polus Center, a expus clientilor ofertele de apartament din ansamblurile rezidentiale din zona Clujului, dar si a ofertelor financiar-bancare de cumparare a locuintelor. Imobilele construite sau în curs de construire vor cuprinde apartamente cu una, doua, trei sau patru camere, garaje si locuri de parcare atât terane cât si subterane. Pretul unui metru patrat difera de la un constructor la altul, dar si în functie de zona în care imobilele sunt construite.

Odata cu acest târg de apartamente si case, firmele expozante au ocazia de a identifica noi parteneri si nu în ultimul rând de a intra în contact direct cu potentialii clienti. Ofertele firmelor sunt variate, stârnind interesul celor care doresc un spatiu de locuit nou, la un standard deosebit. Astfel, firma Europort pune la vânzare apartamente cu una, doua, trei camere. Complexul de apartamente „Calea Baciului” este amplasat în partea de vest a orasului într-o viitoare zona rezidentiala, la numai 10 minute de centrul orasului Cluj-Napaca si se va întinde pe o suprafata de 20.000 mp. Se vor construi trei blocuri,  D+P+6E cu un total de 334 de apartamente cu suprafete construite cuprinse între 57.72 mp si 96.50 mp. În functie de orientarea imobilelor, de suprafata lor si de finisajele cu care sunt dotate, preturile apartamentelor sunt de la 31.312 euro si pot ajunge la suma de 74.139 de euro. Complexul este prevazut cu parcari amenajate, spatii verzi, locuri de joaca pentru copii si spatii comerciale. În ceea ce priveste detaliile tehnice, apartamentele vor beneficia de fundatie de tip continu sub ziduri cu elevatii din beton armat, tâmplarie exterioara constituita dintr-un sistem tricameral de profile din PVC, peretii exteriori sunt izolati din punct de vedere termic, instasatii electrice, termice si sanitare. Garantia acestor lucrari indica un standard ridicat îndeplinind normele europene. Materialele folosite la finisare pot fi alese de catre cumparator, firma oferind clientului o gama larga de optiuni pentru finisaje.

Un proiect de 6000 de locuinte

În judetul Cluj proiectul de dezvoltare imobiliara din Dealul Lomb construit de Impact Developer va cuprinde aproximativ 6.000 de locuinte. Consiliul Local Cluj-Napoca va primi cu titlu gratuit 75 de locuinte sociale si 33% din cele 267 ha din suprafata totala de teren viabilizata. Deoarece Clujul este un centru universitar, locuintele vor fi atât individuale cât si semicolective sau colective. Se va renunta la blocurile de înaltimi mari, deoarece potrivit firmei, oamenii doresc sa locuiasca într-un cartier degajat si verde. Valoarea estimata a investitiei va fi de peste 400 de milioane de euro pentru mini-orasul din Dealul Lomb.

Clujul la fereastra ta

Acesta este sloganul dupa care se ghideaza cei de la Omnia Residence. Ansamblul Omnia Residence este situat în localitatea Apahida, pe drumul national spre Reghin DN 16. Având o panorama deosebita spre orasul Cluj-Napoca, ansamblul cu o suprafata de 50.000 mp dispune de 76 de case cu teren, 187 de apartamente cu garaje la demisol, spatii verzi si spatii de parcare. Cele cinci tronsoane de case construite ofera 76 de locuinte unifamiliale în regim de înaltime, parter plus mansarda. Constructiile dispun la parter de un garaj, cu acces direct în holul casei, hol, toaleta serviciu, living si bucatarie, iar la mansarda de un hol, doua bai si trei dormitoare. O casa va avea 144 mp si va dispune de terenul spatial aferent fiecarui imobil. Astfel, pretul unei case variaza în functie de suprafata locuintei, însa se poate ajunge la suma de 156,700 euro, pretul cel mai mic fiind de 141,900 euro. În ceea ce priveste apartamentele în vila, Omnia Residence a creat trei tipuri de apartamente cu una, doua sau trei camere cu suprafete cuprinse între 33,71 mp si 72,59 mp. Fiecare apartament dispune de balcon si o terasa foarte spatioasa, unele ajungând pâna la 19 mp. Pretul unui astfel de apartament porneste de la 38.000 de euro si ajunge la 65.000 de euro, în functie de finisarile de care dispun. Apartamentele în bloc din localitatea Apahida vor fi concepute pe D+P+2E+M, vor avea una si doua camere cu suprafete cuprinsa între 35,43mp si 63,70mp. La demisolul fiecarui imobil vor fi prevazute garaje si spatii de depozitare pentru locatari.

Locuinte în Someseni si Mihai Viteazu

Gold Estate a pregatit un nou proiect ce cuprinde un complex de locuinte în Someseni. Fiecare modul este format din doua locuinte, cu acces independent si garaj auto la parter. Vor fi 26 de lcuinte, suprafata fiecarui imobil fiind de 150mp. Câteva detalii de constructie si finisare sunt sistemele de constructie Bauland, sistemele de încalzire prin pardoseala Rehau, obiecte sanitare în baie, electrocasnice, mobilier în bucatarie, parchet, lavabil, gresie, fainta, corpuri de iluminat si sistem de aer conditionat. Si în zona Mihai Viteazu începând din septembrie 2008 se vor construi imobile ce vor cuprinde spatii de birou, spatii comerciale cu deschidere la strada si apartamente. Apartamentele vor avea una, doua, trei si patru camere si vor avea suprafata de 40 mp apartamentele cu o camera si peste 100mp cele cu patru camere. În decursul a trei ani imobilele vor fi finalizate, apartamentele fiind ultrafinisate.

Apartamente la Polus

Un proiect realizat de Building Real Estate este complexul locativ de lânga complexul comercial Polus Center. La acest complex locatarii apartamentelor beneficiaza de panorama deosebita asupra vaii Somesului, complexe comerciale: Polus Center, Metro, Practiker si nu în ultimul rând de spatiu verde, locuri de joaca, parcari si garaje. Apartamentele se dau semifinisate si cuprind usi de intrare metalice, tâmplarie pvc cu geamuri termoizolante si alte utilitati. Apartamentele cu o camera au o suprafata de 38,49 mp, iar terasa este de 18,68 mp. Apartamentele cu doua camere sunt de 56,26mp, iar balcoanele vor avea suprafetele de 6, 33mp. Suprafata apartamentelor cu trei camere este de 75,14mp, balconul fiind tot de 6,33mp. Cele sapte blocuri vor cuprinde aproximativ 220 de apartamente, iar pretul garajelor ajunge la 8500 de euro, în timp ce locurile de parcare costa 3500 de euro plus TVA. Oferta rezidentiala Escapada include locuinte terasate în cascada si locuinte familiale pe o suprafata de 5000mp. Apartamentele din ansamblul terasat sunt de 120mp, fiecare având o terasa sptioasa de 67mp. Imobilele vor fi construite la 150 de metri de Polus Center si vor fi finalizate în august 2009. Pretul unui mp pentru apartamente va ajunge la 1100 euro, iar pentru terasa mp va fi de 550 euro. De asemenea, locatarii blocului vor beneficia de un garaj comun la demisol, iar în exterior sunt puse la dispozitie doua parcari aditionale cu o capacitate de 36 de locuri.
Pe tot parcursul târgului, cumparatorii pot beneficia de discounturi la preturile apartamentelor.

Beatrice Golondzac

“Acest târg este expresia dezvoltarii economice a municipiului Cluj-Napoca si a capacitatii lui de a atrage proiect major în domeniul imobiliar, care numai la acest târg se ridica la peste 500 milioane de Euro”, a declarat Emil Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.