Olandezii fac referire la piesa trupei K-Otic, „I Surrender”, lansată în 2002, despre care spun că seamănp izbitor de mult cu „Only teardrops”. Publicaţia „Telegraaf” susţine că asemănarea dintre cele două piese aste cât se poate de evidentă. „Melodiile de la Eurovision trebuie să fe compoziţii noi. Piesa asta, însă, este, fără îndoială, copiată, dar numai la partea de intro”, susţine şi Eric van Tijn, producătorul unei emisiuni-concurs de talente din Olanda, citat de EVZ.

În schimb, organizatorii Eurovision i-au luat apărarea danezei Emmelie De Forest (foto), care a câştigat concursul. „Este o mare diferenţă între plagiat şi faptul că un cântec seamănă cu un altul. În fiecare an se întâmplă un astfel de scandal, dar mereu se dovedeşte a fi o furtună într-un pahar cu apă”, a precizat Sietse Bakker, purtătorul de cuvânt al EBU ( European Broadcastin Union).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.