Primul meci din UEFA Women’s Champions League ediția 2015-2016 a adus în slovenia, în fața „Olimpicelor Clujului”, campioana Estoniei, Pärnu Jalgpalliklub, scrie site-ul oficial al echipei clujene.

Deși au avut în primul 11 două debutante în Liga Campionilor, Lidia Havriștiuc și Teodora Meluță, Olimpia Cluj a dominat jocul din primul și până în ultimul minut, câștigând astfel cu 4-0. De asemenea, alte două jucătoare au debutat pentru Olimpia într-o competiție internațională oficială, și anume, Beatrice Tărășilă și Cristina Carp, ele intrând pe parcursul jocului. Din cele 38 de șuturi spre poartă, 19 au fost pe cadrul porții, iar 4 dintre ele s-au materializat prin gol.

Golurile au fost „împărțite” câte două pentru fiecare repriză, fiind marcate de Lunca (7′, 63′), Voicu (42′) și Olar (50′). Olimpia: Ganea – Corduneanu, Olar, Havriștiuc (Tărășilă 72′), Meluță (Ciolacu 59′) – Bortan – Bâtea, Vătafu, Voicu, Giurgiu (Carp 82′) – Lunca. Pärnu: Meetua – Saar, H.Saar, Paulus, Brant – Morkovkina, Palmaru, Hinamen, Bannikova (Terestsenkova 83′) – Sormus (Ojala 65′) – Toom (Bersmertinoi 58′). La sfârșitul jocului, antrenorul Olimpiei, Mirel Albon a declarat că este mulțumit de evoluția echipei sale și că speră la o calificare în turul următor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.