OMV Petrom a câștigat anul acesta de peste 5 ori în primele 9 luni, de la ,676 la 9,156 miliarde lei, din care jumătate consemnat numai în trimestrul 3 din 2022. Principala cauza a fost scumpirea hidrocarburilor, carburanţilor şi energiei electrice. Veniturile din vânzări ale OMV Petrom au avansat cu 160%, de la 17,046 la 44,248 miliarde lei.

Doar în al treilea trimestru al anului, profitul net al Petrom s-a majorat de 6,5 ori comparativ cu T3 2021, de la 696 milioane lei la 4,51 miliarde lei, ca urmare a unor venituri din vânzări de 18,66 miliarde lei (faţă de doar 6,92 miliarde lei în iulie-septembrie 2021), conform Profit.ro.

În schimb, din punct de vedere fizic, producţia totală de hidrocarburi a OMV Petrom a scăzut cu 9% în primele 9 luni ale anului (cea de ţiţei cu 11%, iar cea de gaze cu 8%), iar vânzările de hidrocarburi – cu 8% (-10% cea de ţiţei şi -7% cea de gaze). Scăderi au fost consemnate şi în trimestrul III 2022, faţă de T3 2021.

Profitul din exploatare al dviziei de explorare şi producţie a OMV Petrom s-a dublat în primele 9 luni, la peste 6 miliarde lei, în T3 crescând cu 73%, la 1,92 miliarde lei. Asta în condiţiile în care, potrivit companiei, costul de producţie a crescut cu 7% în monedă americană, la 14,1 dolari/baril echivalent petrol (bep), şi cu 23% în monedă naţională, la 68,2 lei/bep, în principal din cauza costurilor mai mari cu energia şi personalul, precum şi a scăderii producţiei disponibile pentru vânzare.

Preţul mediu realizat de companie la ţiţei a avansat cu 58%, de la 57,23 dolari/baril la 90,37 dolari/baril. La Bursa Română de Mărfuri (BRM), preţul mediu ponderat al gazelor naturale pentru tranzacţiile cu produse standard pe termen mediu şi lung încheiate in T3 2022, indiferent de perioada de livrare, a fost de 917 lei/MWh, faţă de numai 217 lei/MWh în al treilea trimestru al anului trecut.

Pe piaţa spot, cotaţia medie a fost de 848 lei/MWh (221 lei/MWh în T3 2021). Producţia de electricitate a OMV de la centrala Brazi s-a majorat cu 9%, la 3,53 TWh. În schimb, preţul mediu spot de pe bursa OPCOM pentru energie livrată în bandă a explodat cu 259%, de la 381 la 1.368 lei/MWh.

Profitul din exploatare al diviziei de gaze şi electricitate al OMV Petrom s-a cifrat la 3,492 miliarde lei pe primele 9 luni şi la 2,57 miliarde lei în T3, faţă de pierderile din perioadele corespunzătoare ale anului trecut, de 465, respective 358 milioane lei.

Pe segmentul de rafinare şi marketing, profitul din exploatare al OMV Petrom a crescut cu 79% în primele 9 luni, la 3,71 miliarde lei, şi cu 57% în T3, la 1,52 miliarde lei. Ca volume, vânzările de produse rafinate au crescut cu 3% în ianuarie-septembrie 2022, scăzând însă în T3, cu 2%. Marja de rafinare a OMV Petrom a avansat cu 231% în primele 9 luni, de la 4,78 la 15,85 dolari/baril, şi cu 138% în T3, de la 7,19 la 17,10 dolari/baril.

”În conformitate cu prevederile OUG 106/2022, am oferit voluntar o reducere pe litru pentru clienţii din staţiile de alimentare, care a avut un impact negativ de 260 milioane lei în rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale″, precizează OMV Petrom, scrie News.ro.

Citește și: Președintele PSD amenință din nou cu alegerile anticipate, dacă nu ajunge premier la anul

2 COMENTARII

  1. „costul de producţie a crescut cu 7% în monedă americană, la 14,1 dolari/baril”
    Azi se vinde cu 88,2 dolari/baril. Unde, la cine, se duc cei 74,1 usd/baril? De cîte ori mai mult? De peste șase (6) ori mai mult decît îi costă.
    Resursele naturale, după Constituția României, sînt bunuri publice, nu se pot înstrăina și se folosesc doar în interes național.
    Jmecheria o văs astfel. Dacă Petrom rămânea de stat le era greu să justifice de ni-l vînd cu 625% mai scump decît îi costă. Atunci au privatizat Petrom, au concsionat prin ANRE câmpurile petroliere la OMV-Petrom ca să se spele pe mâini dar majoritatea banilor se duc la stat. Unii ar zice, foarte bine, dar acești bani se fură prin contracte, împrumuturi și alte jmecherii. În plus ne țin sub papuc prin umflarea prețurilor la energie de orice fel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.