1. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a semnat azi autorizaţia de construire pentru reparaţia pistei vechi / calea de rulare Delta a Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj a anunțat eliberarea, azi, miercuri, 3 august 2016, a autorizației de construire pentru lucrările de reparație la pista veche a Aeroportului clujean, denumită calea de rulare Delta, folosită în acest moment ca pistă de rulare pentru aeronave. Astfel, după adjudecarea contractului, preconizată a se desfășura în cursul săptămânii viitoare, firma constructoare va avea la dispoziție maximum 30 de zile pentru realizarea reparațiilor, perioadă de timp în care se vor executa o serie de intervenții asupra a nu mai puțin de 253 de dale de beton. Valoarea estimată a contractului este de 500.000 de euro. Spre deosebire de anii precedenţi, traficul aerian nu va fi afectat în nici un fel, lucrările urmând a fi efectuate fie noaptea, fie pe câte un sector, alternativ. De asemenea, pentru a se evita repetarea în fiecare an a acestor lucrări efectuate la o pistă construită în anul 1968, în etapa următoare vor fi realizate și lucrări de modernizare în profunzime, mai complexe, această pistă fiind astfel dimensionată încât să asigure o capacitate de portanță redusă, în condițiile în care este folosită doar pentru rularea aeronavelor, nu şi pentru decolare/aterizare.

În ceea ce privește proiectul de construire a noii piste a Aeroportului, etapa II,  de la 2100 la 3500 de metri, continuarea acestuia este condiționată de finalizarea, de către Direcția Apelor Române Someș-Tisa a lucrărilor de deviere a râului Someș, respectiv de realizarea exproprierilor din zona afectată. Valoarea totală a lucrărilor de deviere și a exproprierilor se cifrează la suma de aproximativ 11.000.000 euro. În acest context, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, se va întâlni în perioada imediat următoare, respectiv în următoarele 10 zile, cu doamna ministru a Ministerului Mediului, Cristina Pașca Palmer, în vederea găsirii pârghiilor necesare pentru continuarea finanțării acestui proiect. Ulterior finalizării devierii Someşului, proiectul de extindere a pistei va continua etapizat, în două sau trei etape, fondurile necesare urmând a fi asigurate atât din bugetul Consiliului Judeţean cât şi din fondurile proprii ale Aeroportului.

 

  1. Consiliul Judeţean Cluj derulează în prezent lucrări de întreţinere pe 450 de km de drumuri judeţene

În ceea ce priveşte situaţia drumurile judeţene, în momentul de faţă se lucrează concomitent pe nu mai puţin de 14 drumuri care au fost apreciate de către specialişti ca fiind cele mai degradate şi care prezintă o importanţă ridicată pentru traficul rutier din judeţ. În ceea ce priveşte ordinea începerii lucrărilor pe aceste sectoare, ea a fost determinată strict de un criteriu obiectiv, respectiv ordinea în care s-au finalizat de către specialişti analizele în teren, respectiv măsurătorile şi evaluările referitoare la lucrările necesare. Lungimea totală a sectoarelor de drumuri judeţene pe care se fac lucrări de întreţinere curentă în momentul de faţă este de nu mai puţin de 450 de km, lucrările constând, în principal, în plombări şi turnarea de covoare asfaltice cu o grosime de maxim 4 cm. În perioada imediat următoare va  fi dat ordinul de începere a lucrărilor pe alte opt noi drumuri judeţene care momentan se află în etapa de evaluare.

În acelaşi timp, alături de aceste drumuri pe care se derulează lucrări de întreţinere, alţi circa 40 de km de drumuri fac obiectul unor lucrări de reabilitare şi modernizare prin turnare de covor asfaltic, două dintre acestea fiind finanţate prin PNDL iar alte cinci din fondurile proprii de investiţii ale Consiliului Judeţean Cluj.

 

  1. Au fost demarate procedurile de achiziţie pentru creditul de 50 de milioane de euro pentru drumurile judeţene

Referitor la creditul în cuantum de 50 de milioane de euro ce se intenţionează a fi contractat pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor judeţene, procedura a fost deja demarată şi se află în plină derulare. În acest sens, au fost deja postate pe SEAP anunţurile, primul termen de depunere a ofertelor fiind cel din data de 8 august a.c. şi care vizează oferta pentru societatea care va asigura consultanţa. Ulterior acestei date va urma o perioadă de cinci zile pentru analiza ofertelor după care va fi declarat câştigătorul. Astfel, se preconizează ca, luând în calcul toate etapele legale, inclusiv cea a eventualelor contestaţii, creditul să poată fi contractat în toamna acestui an. Practic, obţinerea acestui credit va permite lucrări în profunzimea drumurilor, de la fundaţie, lucrări de reabilitare şi modernizare potrivit exigenţelor şi normativelor din domeniu.

În ceea ce priveşte execuţia efectivă a acestor lucrări de modernizare, în situaţia în care se va reuşi deblocarea situaţiei şi rezolvarea litigiului existent în prezent, aceasta va reveni celor două asocieri cu care au fost semnate în trecut acorduri cadru care sunt în vigoare, fiind doar suspendate. De altfel, în acest sens, al soluţionării disputelor existente, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj împreună cu responsabilii de resort din cadrul aparatului de specialitate vor avea o întâlnire cu reprezentanţii firmei KIAT în cursul zile de vineri, 5 august 2016.

 

  1. Consiliul Judeţean a solicitat de la Guvern 10 milioane de lei pentru înlăturarea efectelor calamităților

Domnul Alin Tișe a anunțat faptul că forul administrativ județean a depus la Guvernul României o nouă solicitare de obținere, din Fondul de intervenție pentru unitățile administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale produse de inundaţii, a sumei de 10.000.000 lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundațiile care au afectat aproximativ 12 comune clujene în ultimele zile. Această solicitare se adaugă celei realizate luni, 1 august 2016, când Consiliul Județean a solicitat suma de 1.000.000 lei pentru intervenţii efectuate în regim de primă urgenţă şi pentru aducerea mai multor sectoare de drumuri judeţene la starea lor iniţială, ca urmare a inundaţiilor care au avut loc în judeţul Cluj în a doua jumătate a lunii iulie 2016. Lista cu cele 12 comune clujene afectate, precum și lucrările de intervenție urgente pentru care s-au solicitat fonduri, o găsiți în atașament.

 

  1. Se fac demersuri pentru deblocarea situaţiei terenului vizat de proiectul Academia Center

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tișe a făcut o scurtă retrospectivă a situației legate de derularea acestui proiect din zona străzii BP Hașdeu. Astfel, la mai bine de nouă ani de la inițierea demersului construirii proiectului „Academiei Center”, firma adjudecătoare a contractului – Nisco Invest SRL, a intrat în insolvență, aceasta având deschis și un litigiu pe rolul instanțelor de judecată cu firma constructoare. În acest context, domnul Alin Tișe a anunțat inițierea demersurilor pentru realizarea unei întâlniri tripartite – CJ Cluj, Nisco Invest și constructorul ca a realizat pilonii stabilizatori, în vederea găsirii unei formule de deblocare a situaţiei terenului aflat în proprietatea județului Cluj.

 

  1. Viitorul Spital Pediatric Monobloc se doreşte a fi construit în actuala locaţie de pe Calea Moţilor

În ceea ce priveşte proiectul construirii unui Spital Pediatric Monobloc, Consiliul Județean analizează posibilitatea edificării acestuia pe amplasamentul actualului Spital Clinic de Urgență pentru Copii Cluj de pe strada Moţilor. În acest sens, în momentul de faţă se întreprind demersurile necesare în vederea clarificării situaţiei juridice a terenului şi a clădirilor, în contextul în care o parte a imobilelor care compun respectivul edificiu medical sunt revendicate, o decizie în acest sens fiind aşteptată în următoarele luni.

 

  1. Edificarea Spitalului Regional de Urgenţă reprezintă un proiect de interes naţional

În ceea ce priveşte proiectul de edificare a unui Spital Regional de Urgenţă, acesta nu poate fi în niciun caz derulat de către Consiliul Judeţean singur, el fiind conceput potrivit Master planului pentru sănătate ca un proiect de interes naţional, cu cca. 800-900 de paturi şi care urmează să deservească întreaga regiune a Transilvaniei. Or, din această perspectivă, a adresabilităţii şi a viitorilor beneficiari dar şi a implicaţiilor financiare pe care le presupune, de cca. 160 de milioane de euro şi care exced posibilităţile unui judeţ, proiectul nu va putea fi derulat de către un singur judeţ, respectiv de Consiliul Judeţean Cluj. Desigur, Consiliul Judeţean Cluj îşi exprimă întreaga disponibilitate de a sprijini acest proiect, inclusiv sub aspectul unei eventuale cofinanţări, judeţul Cluj fiind, oricum, cel mai avansat în acest demers din perspectiva faptului că deţine deja terenul necesar, Planul Urbanistic Zonal şi a parcurs deja alte etape şi proceduri.

 

  1. Angajările fără a scoate posturile la concurs sunt de natură penală

În ceea ce priveşte Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, în plus faţă de ilegalităţile deja constatate şi prezentate public, o problemă gravă care a fost semnalată Consiliului Judeţean Cluj şi care, din păcate, s-a şi confirmat, se referă la angajările ilegale care s-au făcut în ultimii ani, fără organizarea concursurilor pe care legea le prevede în mod obligatoriu pentru orice post din sectorul public şi fără respectarea oricărei proceduri legale din domeniu.

În acest sens, cu titlu de exemplu, este cazul unui concurs organizat în data de 2 august 2013 pentru postul de psiholog la Centrul de Îngrijire a Adulţilor de la Luna de Sus din cadrul DGASPC la care au participat doi candidaţi. Ulterior finalizării în data de 19.08.2016 a procedurii de concurs,  în data de 02.09.2016, fără a se mai organiza niciun fel de concurs şi în baza unei dispoziţii semnate exclusiv de către directorul general al DGASPC Cluj, candidatul declarat respins la concursul din data de 02.08.2016 a fost angajat ca şi psiholog în cadrul Centrului de la Gherla iar ulterior a fost promovat în funcţia de şef de centru. În contextul în care, în mod evident, această dispoziţie de angajare e profund ilegală întrucât nu a fost organizat niciun concurs şi nu s-a respectat nicio procedură legală, persoana angajată ilegal primind salariu timp de trei ani, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a solicitat conducerii DGASPC să constate nulitatea contractului de muncă, stabilirea sumelor cheltuite ilegal în acest sens şi indicarea persoanelor responsabile. În paralel cu sesizarea tuturor instituţiilor şi organelor abilitate, inclusiv a Serviciului de Audit Public Intern al Consiliului Judeţean şi a Camerei Judeţene de Conturi, se va acţiona pentru recuperarea tuturor sumelor cheltuite ilegal la nivelul DGASPC, un prim pas urmând a avea loc în cadrul viitoarei şedinţe de consiliu judeţean, prilej cu care vor fi retrase din bugetul acestei instituţii sumele cheltuite ilegal. Din păcate, s-a constatat faptul că exemplul prezentat nu este singular, existând multe altele, inclusiv concursuri la care, pe patru posturi vacante scoase la concurs au fost angajate opt persoane. Desigur, în contextul sumelor considerabile pe care Consiliul Judeţean Cluj le alocă anual DGASPC, nemaiexistând certitudinea utilizării lor în condiţiile legii, Consiliul Judeţean va fi nevoit să întreprindă demersurile care se impun atât pentru restabilirea legalităţii şi sancţionarea celor vinovaţi cât şi pentru recuperarea prejudiciului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.