Efectele rupturii din cadrul Partidului Conservator încep să se vadă. După demisia din PC a lui Șerban Rădulescu, președintele organizației județene Cluj și vicepreședinte al Regiunii de Nord-Vest a Partidului Conservator, și trecerea lui la noua formațiune politică Partidul Puterii Umaniste (PPU), tot mai mulți conservatori i se alătură în noul proiect politic. Mai mult decât atât, organizații locale întregi demisionează în bloc și fac pasul către PPU.

Ieri, 14 iunie 2015, organizația locală Florești (județul Cluj) a demisionat în bloc din Partidul Conservator și a constituit prima organizație locală a Partidului Puterii Umaniste din țară. Menționăm că Florești este cea mai mare comună din România, iar în ceea ce privește numărul de locuitori, comuna Florești depășește foarte multe orașe din România.

Cu această ocazie, mai mulți membri importanți ai PC Cluj și-au dat demisia și au trecut la PPU, declarându-și susținerea necondiționată a proiectului PPU și a lui Șerban Rădulescu, liderul județean PPU, membru fondator și unul dintre liderii acestei noi formațiuni politice la nivel național. Și-au dat demisia din PC și au semnat adeziuni la PPU: Mariana Maier, președinta Organizației de femei a PC Cluj și vicepreședinta Organizației de femei pe țară a PC, Bogdan Făgădar, președintele Organizației de tineret a PC Cluj-Napoca și președintele organizației locale Florești a PC, Florentina Vaida.

În acest sens, liderii primei organizații locale a PPU din țară, au dat publicității următoarea declarație de presă: În urma evenimentelor din ultima perioadă și a nenumăratelor discuții pe care le-am avut în cadrului Biroului Permanent al organizației noastre politice, am decis să demisionăm în bloc din cadrul Partidului Conservator și să înființăm prima organizație la nivel național a Partidului Puterii Umaniste. Această decizie a fost luată pentru a întări poziția domnului profesor Șerban Rădulescu, cel care își dorește cu adevărat să schimbăm împreună felul în care se face politică la ora actuală în România. Partidul Puterii Umaniste se dorește a fi o structură social-liberală care își îndreaptă atenția și interesul spre nevoile clasei de mijloc, spre ale micilor întreprinzători, o structură social-liberală care crede cu adevărat în promovarea oamenilor care aduc plus valoare comunităților în care trăiesc.

Astfel, începând de azi, 14 iunie 2015, principalul nostru scop este să facem totul pentru promovarea valorilor reale.”

Președintele organizației locale Florești a PPU este Florentina Vaida, iar candidatul PPU la Primăria Florești pentru alegerile din 2016 este Dan Maier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.