De ceva vreme primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, este dispărut, unii afirmă că ”a decedat„ din punct de vedere politic și al imaginii publice. Nu se va mai pune nici problema unui nou mandat, cum sugera el anterior în interviurile de la o televiziune locală, acum deja și-a luat gândul de la acest lucru. La ultimul eveniment major al PSD BN, alegerile pentru funcția de președinte, i s-a observat umbra discretă undeva prin fundul sălii însă, cu toată trecerea în ”clandestinătate”, nu a scăpat de vigilența unor confrați din presa locală, care l-au imortalizat în imagini de colecție, parcând autoturismul instituției ilegal, pentru a scoate bani de la un bancomat. Practic Bistrița nu mai are primar, fantoma lui bântuie încă prin prmărie așteptând doar să i se încheie mandatul și să devină pensionar de lux.
Ultima ocazie în care primarul Ovidiu Crețu a încercat să demonstreze că este ”viu”, a fost celebra scrisoare adresată cetățenilor Bistriței la început de 2019, în care se lăuda cu ce a făcut el pe parcursul anului trecut, de parcă toate acele realizări erau făcute cu banii propri, nu din banii cetățenilor. După acel moment, imaginea publică a lui Crețu a început să se estompeze, ieșirile publice s-au rărit iar în prim plan a fost pus vicele Cristian Niculae.
În scrisoarea adresată cetățenilor mun. Bistrița, în 15 februarie 2019, Ovidiu Crețu își prezintă realizările de parcă ar fi făcut din Bistrița capitala României, uitând însă că acestea reprezintă atribuții stabilite în fișa postului fiecărui primar. Crețu nu are nici o realizare care să strârnească admirație Bistriței sau care să dovedească că a fost un primar vizionar.
Cu toate acestea, trebuie să luăm lucrurile pe rând, să vedem într-adevăr care sunt aceste schimbări mărețe pe care le-a făcut în timpul celor trei mandate ale sale. Cea mai mare realizare pe anul 2018 este îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, unde spune Crețu, Bistrița ar fi pe primul loc într-un clasament pe care nu l-a văzut nimeni. De asemenea la același capitol este scoasă în evidență asigurarea finanțării reabilitării Bisericii Evanghelice, dar și a patrimoniului mobil pe care îl deține, mobilierul bisericesc, altarul și orga, precum și construirea unei grădinițe, nr.2 din str. N. Bălcescu reabilitarea a două școli generale, ”Lucian Blaga” și Șc. Gen. Nr.4, reabilitarea Căminului Cultural Slătinița și modernizarea centrului Slătinița, inclusiv a unui teren de sport. La acestea s-au mai adăugat reabilitarea Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”, fiinațat prin PNDL. În domeniul modernizării infrastructurii în anul 2018, bilanțul a fost unul mai mult decât modest, finalizând lucrările de asfaltare a 5 străzi de pământ: Faleză, Sigmirului, Armoniei, Poieni și Labirintului.
Crețu nu uită să amintească că în trei mandate de primar s-au modernizat 41 de străzi și că din cauza unor reduceri bugetare s-a impus decalarea proiectării pentru modernizarea a 11 străzii, acestea urmând să se execute eșalonat în funcție de resursele financiare disponibile.
Apropo de străzile modernizate în 2018, dăm doar un exemplu despre calitatea lucrărilor efectuate. Locuitorii de pe strada Faleză, de când există această stradă, indiferent de cantitatea de precipitații măsurată, casele, curțile, beciurile și grădinile au fost inundate. În primăvara acestui an, ploaia a devenit un coșmar pentru cei care locuiesc pe Faleză. O săptămână au lucrat cei de la ISU să scoată apa din gospodăriile oamenilor. Un proiect făcut fără cap, dar din păcate nu singurul exemplu în acest sens.
Sistemul de canalizare din Bistrița este unul dintre cele mai mari eșecuri ale mandatelor lui Crețu. Mega proiectul privind reabilitarea canalizării din Bistrița a costat zeci de milioane de euro iar în loc să rezolve problemele orașului, le-a înrăutățit, producând pagube la orice ploaie mai serioasă care cade peste oraș. Nu este posibil ca un sistem de canalizare, după modernizare și refacere să funcționeze mai prost și să creeze atâtea probleme oamenilor. Iar singura explicație logică pentru această stare de fapt este că fondurile alocale au fost devalizate, s-a furat în draci, iar lucrările au fost făcute cu ce a mai rămas. Canalizarea în oraș, sau mai bine spus un sistem de preluare a apelor pluviale eficient, este piatra de moară care atîrnă de gâtul lui Crețu și este posibil ca acest lucru să fie unul din motivele care l-au făcut pe acesta să-și abandoneze mandatul.
În cele trei mandate primarul Ovidiu Crețu a avut mai multe ”fixuri”. Unul dintre acestea a fost cel legat de complexul Woderland, inițial un complex de practicare a sporturilor de iarnă, în special skiul. Investiția s-a dovedit o ”gaură neagră”, unde se bagă continuu bani, dar care nu produce nici un câștig. Este greu de spus care au fost motivele ce l-au mânat pe Crețu în această ”afacere”, probabil pasiunea lui pentru ski, dar deocamdată toată investiția este un eșec răsunător, în condițiile în care în ultimele ierni la Bistrița s-a schiat doar câteva zile. Pe bună dreptate cetățenii se întreabă, de ce nu a rezolvat întâi problemele reale ale orașului, străzi modernizate și asfaltate, canalizare și sistemul de preluare a apelor pluviale și abia apoi să treacă la realizarea ”fixurilor” lui?
O altă dorință a lui Crețu a fost realizarea unei centuri ocolitoare a Bistriței pe un traseu care nu are nimic de a face cu ocolirea orașului. Acesta voia distrugerea la propriu a unei zone ale orașului, se pare și dintr-un anume interes personal. Din fericire a fost oprit la timp, iar mai mult ca sigur viitoarea centura ocolitoare a orașului va trece undeva pe la nord. Deocamdată încă nu se știe ce va fi, autostradă, drum de mare viteză sau drum express deoarece construirea acestei Autostrăzi a Nordului a fost anunțată recent la Bistrița, de către ministrul transporturilor în prezența primului ministru Viorica Dăncilă.
Aberația de a construi centura ocolitoare la sud, prin pădurea Codrișor a luat forme halucinante. Încă nu se știe dacă în momentul în care a făcut declarația, președintele CJ BN, Radu Moldovan era apt din punct vedere psihic, dar intenția lui și incitarea primarului Crețu de a da în judecată, la grămadă ONG-uri și simpli cetățeni care s-au opus construirii centurii ocolitoare prin sud, este una din cele mai mari prostii spuse vreodată public. Cei doi consideră că responsabilii pentru faptul că Bistrița nu are centură sunt cei care s-au opus traseului în varianta sud. Atenție, cetățenii în cauză nu s-au opus construirii unei centuri ocolitoare a orașului, ci numai traseului, pe care l-au considerat greșit ales.
Întrebat într-o emisiune TV dacă vom avea o centură ocolitoare în viitorul apropiat, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan a precizat că nu știe și că e inadmisibil că astfel de proiecte majore să fie blocate de o mână de oameni.
Mai mult, acesta i-a recomandat lui Ovidiu Crețu să îi cheme în judecată pe cei care s-au opus acestui proiect vital pentru Bistrița: „Dacă eram primar, i-aș fi chemat în instanță, în civil, pe cei care au blocat acest proiect. De la partide, până la persoane fizice. Este inadmisibil ca proiecte majore să fie blocate. Nu se poate ca o minoritate să impună agenda unei majorități”, a declarat Radu Moldovan.
Acesta a mai spus că cetățenii ar trebui să înțeleagă că nu au numai drepturi, ci și responsabilități„
Dispariția din spațiul public a primarului Ovidiu Crețu, mai mult ca sigur este un act premeditat, omul conștientizând că imaginea lui este țăndări. În presă PSD-ul și-a pregătit terenul pentru viitoarea candidatură, creând de pe acuma o bază solidă a imaginii viitorului candidat la postul de primar, Cristian Niculae, care să pună în umbră concurența. Astfel că o eventuală candidatură a acestuia ar fi sortită din start eșecului, cu repercursiuni și asupra partidului din care face parte.
Ovidiu Crețu este istorie. El mai are un singur dor. Să ajungă pensionar de lux.