Eugen Nicolăescu a spus joi, la o dezbatere regională pe tema proiectelor de acte normative lansate de minister în dezbatere publică, faptul că pachetul de servicii medicale de bază reprezintă temelia sectorului sanitar.

„Pachetul de servicii medicale de bază înseamnă temelia sectorului sanitar. (…) Spun că e temelia pentru că el va schimba complet modul în care cetăţeanul nu mai este minţit, în care cetăţeanului i se spune adevărul, ce poate să primească din banii pe care România îi are pentru sănătate. Până acum le-am zis că le dăm tot şi el ştie că nu ia decât puţin şi de fiecare dată ia cu plata informală, ca să nu spun şpagă, şi nici atunci nu ia ca lumea, şi că vine cu medicamente de acasă, că vine cu materiale sanitare de acasă pentru că noi minţim, îi spunem că-i dăm tot, dar noi ştim că banii nu ajung şi cu toate astea nu schimbăm sistemul. Pachetul de bază e temelia schimbării în sectorul sanitar românesc. (…) Ne putem permite să creştem taxele? Nu. Trebuie să colectăm mai mult, dar în acelaşi timp să cheltuim mai eficient banii pe care îi avem”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a menţionat că pachetul de servicii medicale de bază trebuie completat de un pachet de servicii medicale suplimentare din asigurările private de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.