Gazeta de Cluj vă prezintă o statistică cu numărul deceselor din cadrul spitalelor din Cluj-Napoca în primele nouă luni ale anului 2013 în comparație cu datele anului precedent. Datele au fost obținute în exclusivitate de reporterii noștri în urma unei solicitări adresate la Instituția Prefectului, care a primit datele de la Direcția de Sănătate Publică (DSP). Spitalul în care au murit cei mai mulți oameni în cursul anului 2012 este de altfel și cea mai mare instituție sanitară din județ, respectiv Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj cu 679 de persoane decedate.

Cluj-Napoca este unul dintre cele mai mari centre medicale din Transilvania. Majoritatea oamenilor din întreg Ardealul și nu numai vin aici pentru a beneficia de servicii medicale de calitate. Unii politicieni s-au gândit chiar să mizeze pe acest atu al urbei de pe Someș pentru a crește vizibilitatea orașului. Dar nu toate evenimentele medicale din Cluj sunt o „premieră” sau un succes răsunător. Oamenii mor. Oamenii mor și în spitalele din județul Cluj și per total numărul decedaților a crescut în primele nouă luni ale anului 2013 în comparație cu anul precedent. Mai precis este vorba despre 2.199 de morți în primele nouă luni ale anului, în comparație cu 2.184 de persoane decedate în perioada similară a anului precedent. Pe parcursul întregului an 2012 au murit un număr de 2.956 de persoane în cadrul celor 15 spitale din județul Cluj.

Mai mult de jumătate din instituțiile sanitare din județul Cluj și-au crescut numărul de victime în cursul anului 2013. Mai precis opt din cele 15 unități sanitare din Cluj-Napoca au avut mai multe persoane decedate în primele nouă luni ale lui 2013 față de perioada similară a anului precedent. Mai grav este că două instituții au numărul persoanelor decedate în primele nouă luni similar sau chiar l-au depășit pe cel din întreg anul trecut. Este vorba despre Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unde numărul morților în primele nouă luni ale lui 2013 este cu o persoană mai mult față de totalul persoanelor decedate în 2012, dar și de Institutul de Transplant Renal, unde au murit până în septembrie tot atât de multe persoane ca și pe parcursul întregului an precedent, respectiv 13 persoane.

 

„Topul” macabru

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj este cel mai mare spital din județul Cluj și din acest motiv conduce și „topul” persoanelor decedate în primele nouă luni ale anului precedent. În cadrul acestei unități au murit 883 pe parcursul întregului an precedent, 661 de persoane în primele 9 luni din 2012 și  679 de persoane între ianuarie și septembrie a acestui an.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca este o unitate sanitară incomparabil mai mic și de aici reiese și un număr de persoane decedate mult mai mic: 56 de morți în 2012, 43 în primele nouă luni ale anului precedent și 42 de persoane decedate în primele nouă luni ale acestui an.

În cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca au murit 87 de persoane anul trecut, 63 de persoane în primele 9 luni din 2012 și 80 de persoane în primele nouă luni din 2013.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca a înregistrat 106 de persoane decedate pe parcursul întregului an trecut, 82 de persoane în primele nouă luni ale lui 2012 și 107 de persoane care și-au sfârșit viața în primele nouă luni ale acestui an în cadrul unității sanitare.

Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca este o instituție sanitară în care a scăzut numărul persoanelor decedate în primele nouă luni ale acestui an. Pe parcursul întregului an 2012 au murit 170 de oameni, 135 de persoane și-au pierdut viața în primele nouă luni ale anului trecut și 122 de persoane în perioada ianuarie-septembrie 2013.

În cadrul Spitalului Clinic de Recuperarea Cluj-Napoca au murit 42 de persoane anul trecut, 36 de persoane în primele nouă luni ale lui 2012 și doar 14 cazuri în acest an.

Spitalul municipal Dej a fost unitatea spitalicească în care pe întreg parcursul anului 2012 au murit 204 persoane, în primele luni ale anului precedent au decedat 163 de oameni, iar în perioada ianuarie-septembrie a acestui an și-au sfârșit viața 140 de suflete.

Numărul persoanelor care au murit în cadrul Spitalului municipal Turda a fost de 252 în 2012, 155 în primele 9 luni din 2012 și 157 în primele nouă luni din acest an.

În Spitalul municipal Gherla au murit 71 de oameni în 2012, 54 de persoane în primele 9 luni ale anului precedent și 48 de persoane în primele 9 luni ale acestui an.

Spitalul municipal Câmpia Turzii este unitatea în care și-au sfârșit viața 68 de persoane anul trecut, 51 de suflete în primele 9 luni din 2012 și 61 de persoane în primele nouă luni ale acestui an.

Spitalul Orășenesc Huedin este locul în care în decursul anului 2012 au murit 68 de persoane, în primele nouă luni ale aceluiași an au decedat  44 de oameni, iar în primele luni ale anului acesta și-au „trăit ultimele zile” în cadrul unității spitalicești 49 de persoane.

În Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa au murit 10 persoane pe întreg parcursul anului 2012, 7 persoane în primele nouă luni ale anului acesta și 5 persoane în perioada similară a acestui an.

Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardio-Vasculare „Prof. Dr. Niculaie Stăncioiu” Cluj-Napoca este locul în care anul trecut au murit 248 de persoane. De asemenea, în primele nouă luni din 2012 au decedat 192 de persoane, pe când în perioada similară a acestui an au murit 170 de persoane.

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca este unitatea spitalicească în care și-a sfârșit viața 221 de suflete în 2012, 157 de persoane în primele nouă luni ale aceluiași an și 192 de persoane în primele nouă luni ale acestui an.

În cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca au murit 457 de persoane pe parcursul anului precedent, 331 de persoane în primele nouă luni din 2012 și 320 de persoane în primele nouă luni din acest an.

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca este unitatea în care au murit 13 persoane pe parcursul întregului an 2012, 10 persoane în primele nouă luni ale acestui an și 13 persoane în primele nouă luni ale acestui an.

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.