Percheziții de amploare, joi dimineața în Timișoara, Strehaia dar și în județul Vâlcea și Alba. În Timișoara, polițiștii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timişoara,împreună cu mascați de la S.A.S. au descins la patru adrese din Timișoara, printre care și palatul unui cunoscut membru al clanului de romi, Novacovici.

Pe aceeași temă:

Poliţişti şi jurnalişti atacaţi cu pietre în timpul percheziţiilor de la Strehaia

În perioada 2013-2015, 12 persoane, în calitate de asociaţi, administratorisau  împuterniciţi la 4 societăţi comerciale cu sedii  în judeţul Timiş,  ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia si livrarea de materiale feroase si neferoase, pentru care au diminuat artificial impozitul pe profit. Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de peste 1.000.000 de euro. Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate au fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume, prin diferite operaţiuni sau tranzacţii financiare. Astfel, cei în cauză ar fi făcut depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate de către persoane interpuse, în calitate de împuterniciţi pe conturile bancare. De asemenea, sumele depuse ar fi fost rulate în conturile bancare ale societăţilor, fiind astfel disimulată adevărata natură a provenienţei şi circulaţiei banilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.