Propunerea legislativă privind reînfiinţarea staţiunilor de cercetări pomicole a devenit lege  

Preşedintele Băsescu a considerat că această lege lezează dreptul la proprietate

Senatorii au considerat contrariul

Este posibil să apară probleme în Valea Fânaţelor…

Propunerea legislativă privind reînfiinţarea staţiunilor pomicole va trece în formula propusă  de deputaţi, în condiţiile în care cererea de reexaminare a legii susţinută de preşedintele Traian Băsescu a fost considerată ca nefondată de către senatori. În condiţiile în care o lege poate fi retrimisă în Parlament pentru reexaminare numai o singură dată, deoarece  membrii Camerei superioare a Parlamentului au decis respingerea cererii prezidenţiale, iar proiectul de act normativ a devenit lege. Traian Băsescu menţiona în cererea de reexaminare a propunerii legislative că acesta nu respectă pe deplin dreptul la proprietate şi întrerupe procesul de retrocedare a terenurilor către vechii proprietari. Mai mult, preşedintele a stipulat în respectiva cerere că acest act normativ nu identifică în mod clar suprafeţele de teren ceea ce duce la imposibilitatea identificării acestor suprafeţe şi poate conduce la imposibilitatea punerii în practică a dispoziţiilor legale. Chiar şi aşa, senatorii din comisia de agricultură, întruniţi în şedinţă în data de 15 octombrie, au considerat că cererea preşedintelui este nefondată, respingând cu majoritate de voturi cererea prezidenţială. În aceste condiţii, propunerea de act normativ a devenit lege.

Probleme, probleme…

Prefectul judeţului Cluj, Călin Platon a anunţat, totuşi, că s-a găsit o soluţie pentru împroprietărirea în natură, tot în Palocsay, a hostezenilor, persoane care  aveau cel mai mult de suferit de pe urma acestei legi. Astfel, potrivit spuselor lui Platon cei aproape 80 de proprietari sau moştenitori care au revendicat terenuri în staţiune vor primi aproximativ 50 de hectare de teren la marginea Trupului Centru Sere, urmând ca staţiunea să aibă în livada Palocsay numai aproximativ 120 de hectare de teren din cele 172 propuse în actul normativ. Platon n a afirmat că restul de 50 de hectare vor fi puse la dispoziţie staţiunii în zona Valea Fânaţelor, terenuri care în momentul de faţă aparţin statului. La prima vedere problema staţiunii Palocsay pare pe deplin rezolvată. Singul impediment este că cele 50 de hectare pe care prefectul pretinde că le deţine şi că le poate da staţiunii de cercetări pomicole sunt în curs de retrocedare. Ori, în cazul în care foştii proprietari vor câştiga procesele cu statul român pentru acele terenuri, staţiunea va fi pusă într-o situaţie delicată. În conformitate cu prevederile legale, în situaţia în care un teren intră în proprietate publică, foştii proprietari trebuie expropriaţi în natură, cu un teren de aceeaşi suprafaţă şi asemănător ca valoare. Totuşi, în condiţiile în care în momentul de faţă municipiul Cluj-Napoca nu deţine terenuri care să satisfacă toate cererile de revendicare, deci nici vorbă de altele prin care să îi despăgubească pe proprietarii altor terenuri. Deci situaţia se complică serios. Varianta cea mai probabilă va fi acordarea de acţiuni la Fondul Proprietatea. Totuşi, este foarte probabil ca această soluţie să nu fie agreată de foarte mulţi dintre cei care au revendicat terenuri în nordul municipiului Cluj-Napoca. În aceste condiţii este de aşteptat ca în următoarea perioadă autorităţile locale să se confrunte cu un nou val de proteste, de această dată din partea celor care revendică terenuri în Valea Fânaţelor.

Augustin Stanciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.