Ziua de 2 aprilie va intra în istoria omenirii ca fiind una dintre cele mai triste. Umanitatea şi-a pierdut campionul. Papa Ioan Paul II a reprezentat nu doar un lider religios important al secolelor XX şi XXI, ci şi o personalitate marcantă în lupta pentru pace, reconciliere şi comunicare. Nu există loc pe această lume în care mesajul Suveranului Pontif să nu fi ajuns. Am pierdut un OM, un adevărat luptător pentru drepturile omului.
Moartea Papei Ioan Paul II a marcat întreaga omenire. De la evrei la musulmani, de la creştini la budişti, de la catolici la ortodocşi, toţi s-au rugat pentru sufletul celui care a reprezentat Biserica Catolică timp de 26 de ani. Pontificatul lui Karol Wojtyla nu a însemnat numai o luptă pentru promovarea catolicismului, ci un mesaj pentru înţelegere şi pace între toate culturile omenirii. Papa a reuşit fără îndoială să marcheze istoria contemporană. Mesajul său a fost simplu, uşor de înţeles şi a reprezentat într-adevăr calea cea dreaptă. Estul Europei şi Africa vor rămâne mereu profund recunoscătoare celui care a avut un rol decisiv în promovarea drepturilor omului în timpuri dintre cele mai negre. Lacrimile celor două milioane de oameni care au asistat la funeralii şi durerea altor câteva miliarde stau mărturie. Nu putem decât să ne bucurăm că acest OM a ajuns acolo unde îi este locul, alături de Dumnezeu.
Tinereţea
Karol Wojtyla s-a născut în 1920, într-o familie poloneză modestă, în oraşul Wadowice, fiind fiul unui ofiţer în retragere. La doar 9 ani rămâne orfan de mamă, pentru ca, trei ani mai târziu, fratele său să fie răpus de o boală fără leac în acele vremuri, scarlatina. De educaţia lui Karol s-a ocupat tatăl său, încă de mic având înclinaţii către literatură şi teatru. Din nefericire, un nou necaz s-a abătut asupra familiei Wojtyla: Al Doilea Război Mondial. Ţara natală, Polonia, devenea teatru de război, fiind sfâşiată între două dictaturi: cea fascistă şi cea stalinistă. Viitorul Papă a trăit intens drama Poloniei şi mai ales suferinţele fără margini ale evreilor polonezi. De altfel, în timpul vizitei istorice pe care a întreprins-o în Israel, în anul 2000, Papa s-a rugat pentru sufletele evreilor ce au avut de suferit în timpul ocupaţiei naziste.
A lucrat în tinereţe la o uzină chimică din Cracovia şi într-o carieră de piatră. Cum studiile religioase fuseseră interzise de nazişti, apropierea lui Karol de Biserică s-a făcut în mod clandestin. În ciuda tuturor greutăţilor, devine preot în 1946. Polonia avea să trăiască o altă dramă, la fel ca tot restul Europei de Est: comunismul. Şi totuşi, viitorul Papă s-a făcut remarcat rapid, fiind trimis la Vatican, pentru studii de perfecţionare.
Cardinal în Polonia
În plină teroare comunistă, Karol este numit episcop, apoi arhiepiscop. A luptat neîncetat împotriva comunismului, şi chiar dacă întâlnirile religioase publice erau interzise, acest lucru nu l-a împiedicat să cuvânteze în faţa miilor de credincioşi adunaţi în piaţa publică din Cracovia. A ştiut întotdeauna să aducă speranţă în rândul polonezilor, prin propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, dar şi prin atenţionarea directă, fără ocolişuri, a puterii comuniste în privinţa respectării drepturilor omului. În 1967, Papa Paul al VI-lea îl numeşte pe Karol Wojtyla cardinal. Din această poziţie, lupta sa împotriva comunismului continuă tot mai tenace.
Avemus Papa
Karol Wojtyla a intrat în istorie şi ca cel mai tânăr Papă, dar şi ca primul Papă neitalian din ultimii 450 de ani. La doar 58 de ani, pe 16 octombrie 1978 este numit în fruntea Bisericii Catolice. Numirea unui Papă neitalian a uimit opinia publică internaţională, dar a fost un semn clar dat regimurilor din Estul Europei. Încă de la numire, Papa Ioan Paul II a început o luptă susţinută şi de lungă durată împotriva comunismului ateu. Istoricii contemporani au văzut în numirea lui Karol Wojtyla începutul sfârşitului sistemului comunist. Dând dovadă de inteligenţă, înarmat cu răbdare, Papa Ioan Paul II a reuşit ceea ce mulţi nu credeau a fi posibil: răsturnarea comunismului. A luptat atât pentru Polonia natală, dar şi pentru celelalte popoare oprimate de cizma roşie, unele având o populaţie majoritar ortodoxă.
Papa a reuşit să impună respect tuturor marilor lideri politici ai lumii şi nu s-a lăsat până când nu şi-a văzut îndeplinite dorinţele. A ştiut să folosească atât cuvântul lui Dumnezeu, dar şi-a dat seama şi de puterea mass-media. Întâlnirile sale cu lideri controversaţi ai lumii (Pinochet, Daniel Ortega, Fidel Castro, Mihail Gorbaciov) le-a speculat la maximum, în vederea promovării libertăţii. Când Polonia avea mare nevoie de autoritatea sa morală, Papa a intervenit în sprijinirea fără ocolişuri a lui Lech Walesa şi a Sindicatului „Solidaritatea” în lupta lor împotriva puterii comuniste. Iar demersul său a fost unul câştigător şi a reprezentat un semnal de libertate pentru Est.
Papa şi Europa unită
După numire, Papa Ioan Paul II a militat constant pentru promovarea libertăţii şi a drepturilor omului, dar şi pentru unificarea Europei. În viziunea sa, “libertatea nu este doar absenţa tiraniei sau a opresiunii, nici permisiunea de a face tot ceea ce se doreşte. Libertatea posedă o logică internă, care o defineşte şi o înnobilează: ea îşi are rădăcinile în adevăr şi se realizează în cercetarea şi în punerea în practică a adevărului”. Discursurile sale au deranjat în mod special regimurile comuniste din Est, numirea sa fiind privită la Moscova ca o tentativă a Vestului de a submina marxismul din Est. În ciuda acestor critici, Papa şi-a continuat demersurile pentru libertate.
Un moment culminant a fost întâlnirea dintre Papă şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov. Într-un interviu acordat postului de televiziune Discovery, Gorbaciov a declarat că a fost profund impresionat de personalitatea Papei. În spatele uşilor închise, Papa şi-a expus punctul de vedere tranşant în privinţa viitorului ţărilor aflate sub influenţa Moscovei: comunismul trebuie să dispară, la fel şi Cortina de Fier. Din evoluţia ulterioară a evenimentelor, se pare că Gorbaciov şi-a însuşit punctul de vedere al Papei şi a acţionat ca atare.
De asemenea, Papa Ioan Paul II nu s-a sfiit să-i “urechească” şi pe liderii Europei Occidentale ori ai Americii. Personalitatea sa puternică i-a determinat pe aceştia să vină şi să ceară sfaturi Sfântului Părinte. Nu există lider mondial marcant care să nu fi trecut măcar o dată pe la Vatican.
Dictaturile din lumea a treia
Un alt punct în programul Papei a fost şi încercarea de a implementa libertatea umană şi pacea în zonele cele mai fierbinţi ale lumii: Africa şi America Latină. O serie din vizitele sale au fost considerate de presă ca fiind greşeli, însă evenimentele ulterioare au dat dreptate Papei. Prima vizită a Papei în afara Europei a fost în Africa, în 1981, un continent marcant de lupte de gherilă, dictaturi necruţătoare, foamete, corupţie şi încălcări flagrante ale drepturilor omului. Vizita efectuată în Mozambic, o ţară măcinată de luptele interne dintre preşedinte şi trupele de gherilă marxiste, a fost un succes răsunător pentru Papa. Folosindu-se de preoţii trimişi în Africa, de misiunile creştine aflate aici, Papa a determinat cele două facţiuni să se întâlnească la Vatican. Astfel, Suveranul Pontif a reuşit să instaureze pacea acolo unde nimeni nu reuşise acest lucru.
A urmat apoi America Latină, în special Nicaragua şi Chile. Papa a ştiut să folosească din plin puterea mediei, iar mesajul său a fost simplu şi de efect. În Chile, Papa a făcut un gest care a fost considerat o mare greşeală: a ieşit în balconul prezidenţial alături de generalul Pinochet, cel care avea mâinile mânjite de sângele propriului popor. În realitate, gestul Papei a fost unul deosebit de inteligent, iar în întâlnirea dintre el şi general a fost extrem de tranşant: “ies cu tine în balcon, salut mulţimea, mă fotografiez alături de tine, dar tu trebuie să acorzi libertate chilienilor şi să nu mai încalci drepturile omului.” La câţiva ani după vizita Suveranului Pontif, Pinochet i-a cerut Papei ajutorul şi sfatul în privinţa demisiei. Papa a fost concis: “demisionează, pentru binele poporului chilian”.
Întâlnirea sa cu Fidel Castro, liderul cubanez, a adus o rază de lumină în sufletul cubanezilor. După întâlnirea cu Suveranul Pontif, profund marcat, Fidel Castro a acordat o libertate demult răpită: dreptul de a fi sărbătorite Crăciunul şi Paştele în Cuba.
Reconciliere istorică
Papa Ioan Paul II a fost primul papă din istorie care s-a rugat într-o sinagogă şi într-o moschee, în încercarea sa de a aduce pacea în Orientul Mijlociu. Gestul său profund omenesc de a-şi cere iertare evreilor în numele Bisericii Catolice, pentru suferinţele la care au fost supuşi în timpul naziştilor, a uimit lumea întreagă. Papa a înţeles înaintea multor lideri cum poate fi instaurată normalitatea şi pacea într-o zonă dramatică a lumii. A avut tăria să-şi ceară scuze musulmanilor pentru suferinţele provocate de cruciaţi în numele credinţei. “Dacă ucizi în numele Domnului, nu te apropii, ci te îndepărtezi de El. Îţi baţi joc de cuvântul Lui”, avea să declare Papa.
Totodată, Papa Ioan Paul II a fost primul care a înţeles necesitatea unificării bisericilor creştine. La aproape 1.000 de ani de la Marea Schismă, Suveranul Pontif a efectuat prima vizită oficială într-o ţară majoritar ortodoxă, în anul 1999. Vizita de la Bucureşti a însemnat piatra de temelie în vederea unificării Bisericii Catolice cu cea Ortodoxă.
În grija Fecioarei Maria
De-a lungul pontificatului său, Papa Ioan Paul II a avut mult de suferit datorită încercărilor de asasinare şi a bolilor. La 13 mai 1981 a trecut printr-o încercare grea: tentativa de asasinare pusă la cale de un etnic turc. Papa a făcut un gest pe care nimeni nu l-ar fi făcut. Imediat după externare a vizitat celula în care era arestat atacatorul său şi l-a iertat, îndemnând credincioşii să se roage pentru sufletul său. În ciuda bolilor de care suferea, Papa şi-a continuat în tot pontificatul său vizitele în cele mai năpăstuite zone ale lumii, în încercarea de a aduce linişte şi alinare tuturor suferinţelor semenilor săi. Misiunea sa apostolică şi umanitară s-a sfârşit la 2 aprilie 2005, în urma unei febre foarte mari, cauzată de o infecţie urinară. Aflat pe patul de moarte, dar împăcat cu gândul că misiunea sa a avut succes, Papa a avut tăria să transmită umanităţii: “Sunt fericit, şi voi să fiţi la fel. Să ne rugăm împreună, cu bucurie. Îi încredinţez bucuros soarta mea Fecioarei Maria.”
Campionul păcii
În cei 26 de ani în care s-a aflat în fruntea Vaticanului, Papa a efectuat 104 călătorii în străinătate, vizitând 129 de ţări. Mesajul său de pace a pătruns în sufletul a miliarde de oameni, prin intermediul celor peste 10.000 de discursuri în care a propovăduit iubirea de Dumnezeu, a promovat pacea, a condamnat regimurile tiranice, a militat pentru respectarea drepturilor omului şi a minorităţilor, a condamnat rasismul, terorismul şi s-a rugat pentru toţi cei aflaţi în suferinţă, indiferent de religie.
La aflarea morţii sale, Dalai Lama a declarat presei: “Am pierdut un mare prieten”. Dispariţia Papei Ioan Paul II a însemnat o pierdere uriaşă pentru umanitate.
Ionuţ AVRAM
