Primăria Cluj Napoca supune consultării publice proiectul parcului de 2,4 ha care se va construi pe str Gheorghe Dima din cartierul Zorilor. Proiectantul este firma de casă a administrației locale, K&K Studio.
În cadrul parcului vor fi realizate un teren multisport, un teren de joacă pentru copii de mai multe categorii de vârstă, aleil și spații verzi, un parc pentru plimbatul cainilor.
”Având în vedere deficitul de spații verzi, necesitatea amenajării unui parc și a unor spații verzi bine întreținute, joacă un rol semnificativ în promovarea sănătății populației urbane, răspunzând nevoilor umane de recreere și petrecere a timpului liber, contribuind la creșterea calității locuirii. Ele oferă locuitorilor locuri liniștite pentru relaxare și reducere a stresului, pentru evadarea din mediul construit și oportunități prin care încurajează un stil de viață activ, prin plimbări, alergare, exerciții fizice, având capacitatea de refacere a „stării de bine“ a persoanelor care le frecventează. Prin realizarea investiției se urmareste reorganizarea si eficientizarea spațiului public și a dotărilor existente, reabilitrea infrastucturii și amenajarea aleilor și spatiilor verzi, cu scopul îmbunătățirii calității vieții cetățenilor”, transmite municipalitatea.
În perioada 20 martie – 4 aprilie 2023, publicul interesat are posibilitatea de a transmite propuneri, sugestii și observații cu privire la propunerea PUD pe adresa de mail registratura@primariaclujnapoca.ro sau la registratura primariei, Calea Moților nr.7.