Muzeul Etnografic al Transilvaniei beneficiază de finanțare în valoare de 2.276.459 de lei în vederea reabilitării și a punerii în valoare a patrimoniului Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”. Au fost semnate două contracte în baza cărora se acordă finanțare nerambursabilă în cadrul programului „Timbrul Monumentelor Istorice”.

Primul contract include reabilitarea a 12 obiective muzeale: gospodăriile Mărișel, Telciu, Bedeciu, Cămârzana, Maramureș, Geaca, dugeana de joc Ilva Mică, instalațiile tehnice tradiționale provenind din localitățile Rimetea, Botiza, Gladna, Ieud și Herepia, precum și extinderea sistemului de supraveghere video a întregului ansamblu.

Cel de-al doilea contract urmărește valorificarea patrimoniului Parcului Etnografic „Romulus Vuia”, dându-i viață prin crearea unor evenimente în care să se îmbine elementul uman, textul, muzica, povestea, gastronomia, costumul, tradiția, sărbătoarea.

„Ne bucurăm de faptul că Muzeul Etnografic al Transilvaniei se numără printre cele doar 10 muzee din țară care au fost incluse în cadrul acestui proiect. Parcul Etnografic ‘Romulus Vuia’ reprezintă un punct de mare interes atât pentru locuitorii Clujului, cât și pentru numeroșii vizitatori care îi trec pragul an de an și aleg să îmbine plăcerea timpului petrecut în natură cu interesul pentru tradiție și istorie”, spune Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Citește și: https://gazetadebistrita.ro/agent-economic-prins-a-doua-oara-comercializand-tigari-prin-automate-a-fost-amendat-drastic-si-i-s-a-suspendat-activitatea/

1 COMENTARIU

  1. Dacă-i să-i duceți pe străini la ceva ce să le placă, și să nu aibe la ei, duce-ți-i la Muzeul Etnografic (sală și afară) și la Muzeul de Istorie dacă sînt expoziții legate de preistorie, de la Epoca Bronzului încolo, și neapărat să le arătați Tăblițele de la Tărtăria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.