Volumul comemorativ „Părintele Simion Man, crâmpeie din viaţa sa”, editat de copiii acestuia, Mirica, Narcisa şi Adrian Man, reuneşte în paginile sale autobiografii, amintiri, cuvântări, interviuri, corespondenţa cu diferite personalităţi şi alte însemnări, reprezentând o bogată colecţie de documente despre viaţa şi încercările prin care a trecut preotul greco-catolic.
Simion Man s-a născut la 8 mai 1910 în localitatea Bădăcin, din judeţul Sălaj, dintr-o familie care se înrudeşte atât cu familia Maniu, cât şi cu Simion Bărnuţiu. A avut nouă fraţi, din care, alături de el, încă trei au urmat şcoli, toţi cu ajutorul lui Iuliu Maniu, de care soarta sa se leagă încă de la vârstă fragedă. Iuliu Maniu, alături de sora sa Cecilia, l-au luat sub protecţia lor pe Simion Man, care a fost bursier şi a luat în 1929 bacalaureatul la Oradea.
Influenţa familiei Maniu asupra destinului lui Simion Man s-a manifestat şi în această etapă a vieţii sale. „Fiind la acea dată Iuliu Maniu prim ministru, deci venind mai rar în sat, deşi dânsul m-a îndrumat spre drept, atât verbal cât şi în scris, totuşi având dânsul o soră, care era călugăriţă franciscană, având capelă în casă, mi s-au călăuzit paşii spre Seminarul teologic, spre a deveni preot”, scrie Simion Man în autobiografia sa.
Până la urmă, a ales cea de-a doua opţiune, fiind înmatriculat la seminarul teologic din Gherla, dar ulterior transferat la Oradea, odată cu noua arondare a diecezelor. Simion Man visa să devină preot în satul natal, Bădăcin, unde postul de paroh era liber. A reuşit să îşi îndeplinească acest deziderat, iar, alături de el, soţia sa Marioara a fost învăţătoare în sat.
După evenimentele din septembrie 1940, şi după cucerirea comunei Bădăcin, de ziua Sfintei Cruci, a fost condamnat la spânzurătoare de ocupanţii hortyşti. A fost ulterior eliberat în schimbul unui maghiar condamnat la Aiud. Ca urmare a neobositei sale omenii, în august 1944, preotul Simion Man a fost la un pas de deportare. Acesta a sprijinit pe măsura putinţei sale sătenii care încercau să scape de concentrare, precum şi pe evreii din oraşul învecinat, trimiţându-le de mâncare şi ajutându-i să-şi ascundă bunurile de valoare. Deşi autorităţile locale din timpul ocupaţiei germane acceptau tacit aceste gesturi, la scurt timp după ce evenimentele de la 23 august au fost anunţate la radio, preotul paroh de la Bădăcin a fost ridicat de jandarmi, împreună cu Ioan Deleu, administratorul casei lui Iuliu Maniu, şi dus la Prefectura Judeţului Sălaj pentru repartizare şi îmbarcare, spre a fi deportat. Datorită lui Ioan Deleu, care a reuşit să fie declarat invalid de război, şi părintele Simion Man a reuşit să se întoarcă în satul natal. Mai târziu, la 1 decembrie 1948 este arestat pentru nesemnarea trecerii la ortodoxie.
Traiul la Bădăcin nu a ţinut decât 12 ani, fiind nevoit să se mute la Baia Mare, în urma unui decret care desfiinţa cultul greco-catolic, în 1948. Plecarea din parohie s-a făcut cu mare strângere de inimă, aşa cum arată însuşi Simion Man în următoarele rânduri: „Am iubit Biserica, satul cu credincioşii buni, rămânând pe mai departe legat de ei sufleteşte, prin ruga mea atât pentru cei morţi, plecaţi din această lume, cât şi pentru cei vii, din vremea mea, pentru cei noi veniţi în viaţă la plecarea mea şi viitori cari se vor naşte din neam în neam”.
A urmat o perioadă de relativă stabilitate, locuind alături de familie, soţia şi cei trei copii, la Baia Mare. După patru ani de schimbări profesionale Simion Man a fost evidenţiat în muncă şi, fiindu-i recunoscut nivelul înalt de educaţie, a fost angajat contabil la Întreprinderea Forestieră, unde a lucrat timp de aproape un deceniu. După schimbarea conducerii instituţiei, au început şi problemele. O vreme a fost trimis la fabrica de scânduri, apoi la fabrica de lăzi, la Ariniş, unde era propus pe postul de contabil, ajungând până la urmă la IMTF şi chiar la Târgu Lăpuş. În anii următori, din cauza „bunăvoinţei” directorului instituţiei, a lucrat ca şi casier. S-a transferat la Fructexport, unde a coordonat campaniile de achiziţie de fructe, iar ulterior la DREF, de unde s-a şi pensionat în 1968 pentru limita de vârstă.
După eliberarea Bisericii, în decembrie 1989, a participat activ la reorganizarea eparhiei de Maramureş alături de preoţii Lucian Mureşan, actualul arhiepiscop major de la Blaj, Alexandru Mesian, episcop de Lugoj şi Simion Mesaroş, canonic de Baia Mare. Părintele Man a trecut la cele sfinte în 27 aprilie 1999 în Baia Mare.
Amintirile părintelui Man surprind crâmpeie din istoria României. Una din amintirile care i-au marcat copilăria este legată de Unirea de la Alba Iulia, pe vremea când avea 8 ani. „Întâmplător, chiar la noi, în casa noastră, care era şi nouă, şi foarte populată, căci eram 8 copii, la noi se aduna lumea şi am auzit ce se discutau acolo, şi ce se pregătea la Alba Iulia. La adunare a fost de faţă şi acel deputat, la care sătenii îi spuneau „domnişorul”, şi m-am bucurat mult, când am aflat că şi tata a fost între delegaţi, şi văzându-mă tot în jurul lor, l-a întrebat pe tata că în ce clasă sunt şi dacă învăţ bine, mă port bine, oferindu-mi ceva daruri, şi în faţa părinţilor, a promis că mă va purta la şcoală, vorbind chiar atunci şi cu noul învăţător, care era de faţă, la convorbirile noastre”, povesteşte Simion Man în scurta sa autobiografie.
De altfel, volumul conţine şi o serie de cuvântări şi mărturii ale preotului de la Bădăcin despre eroul naţional Iuliu Maniu, căruia i-a purtat veşnic o nemăsurată recunoştinţă şi admiraţie. Alături de figura lui Maniu, centrală în destinul lui Simion Man, acesta a evocat în scris şi alte personalităţi care i-au marcat cariera duhovnicească şi pe care nu a încetat să îi caute, chiar şi atunci când erau închişi în temniţele comuniste.
Astfel, se remarcă Episcopul Iuliu Hossu, a cărui bunăvoinţă şi generozitate a marcat şi viaţa soţiei sale, pe care a ajutat-o să meargă la şcoală, alături de sora şi fratele său, mama lor fiind văduvă de război. Pe acesta l-a vizitat la domiciliul impus de comunişti, de la Curtea de Argeş, unde era şi Episcopul Alexandru Rusu, menţionat şi el cu deosebită consideraţie în scrierile lui Simion Man. Despre Iuliu Hossu, părintele Man arată: „M-am bucurat mult şi în mod deosebit, că pentru credinţa şi statornicia sa, a fost ridicat la rangul de cardinal, primul din neamul nostru”.
Volumul evocă o serie de alte figuri preţuite de Simion Man, în cuvintele sale: Episcopul Maramureşului Ioan Dragomir, Protopopul Valentin Coposu, tatăl lui Corneliu Coposu, Cecilia Maniu, sora lui Iuliu Maniu, dar şi Simion Bărnuţiu. Ca evenimente notabile din viaţa sa, părintele Man evocă vizita la Roma, din 1983, şi cea din Ierusalim, din 1987. A doua parte a cărţii cuprinde interviuri, dintre care două centrate pe amintirile sale legate de Iuliu Maniu.
Capitolul de corespondenţe reprezintă o bogată mărturie a căldurii cu care preotul Simion Man a întreţinut prietenia sa cu Corneliu Coposu, dar şi consideraţia pe care i-o arătau personalităţi de vază ale Bisericii Unite, cum ar fi Cardinalul Alexandru Todea.
Prezentarea de faţă este una care nu surprinde pe deplin bogăţia materialului documentar adunat de copiii părintelui Simion Man în volumul care va fi lansat săptămâna viitoare la Bădăcin, satul natal al acestuia. Grija cu care au fost culese şi prezentate documentele conturează o viaţă trăită cu mult curaj, dar mai ales cu neobosită dragoste faţă de oameni şi Dumnezeu. Amintirea lui Simion Man face cinste protectorului său, Iuliu Maniu, căruia i-a urmat exemplul de omenie şi verticalitate, iar comemorarea acestuia este un gest cu care Bădăcinul îi va rămâne veşnic dator.
Diana Gabor
