Părinții adoptivi ai Sorinei, fetița din Mehedinți, se declară uimiți de solicitările procurorului general al României, Bogdan Licu, pe care le consideră neîntemeiate, spunând că iau în calcul să dea în judecată statul român la CEDO, potrivit libertatea.ro.

„Este greu sa spun ce se va întâmpla, dar cred că toată treaba asta se va termina la CEDO. Oamenii politici folosesc niste pârghii care nu își au rostul. Avem toate documentele necesare, inclusiv acordul SUA pentru adopție, și acum vine un procuror general să spună să nu plece din țară”, a declarat tatăl adoptiv al Sorinei, Gabriel Săcărin.

„În ce bază face aceste solicitări, ce motive? Sunt hărțuit de jumătate din populația țări… E incredibil. Am anunțat Ambasada SUA, cred că va ieși un scandal diplomatic”, a adăugat el.

Parchetul General cere Curții de Apel Craiova revizuirea deciziei definitive de adopție internațională a Sorinei, fetița adoptată de o familie de români stabilită în SUA, și, în același timp, suspendarea executării acestei hotărâri. Totodată, instituția a făcut și o cerere de ordonanță președințială pentru a interzice părinților adoptivi plecarea din România împreună cu Sorina, până la administrarea probelor din dosarele penale deschise deja.

1 COMENTARIU

  1. Da de cînd atîta luptă pt o minoră de etnie romă? Să fie dragoste sau trafic ? De ce au plătit atîția bani și cum au mobilizat ei mascații? Mi se pare mie sau ceva e ultra suspect . Opriți adoptiile INTERNATIONALE! Opriți traficanții de organe! Se vede de pe lună ca vor să o ia cu forță rezultă clar ca au interese ascunse și dacă cred ca sperie un român cu asemenea amenințări apoi sa vezi poporul român ce poate face ! E doar un trafic de organe !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.