Primăria Cluj-Napoca anunță că va demara în acest an lucrările pentru realizarea pasajului subteran din Piaţa Gării. Chiar dacă în Consiliul Local costurile acestui proiect au ridicat semne de întrebare, până la urmă, la ședința de îndată de la sfârșitul anului trecut, aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru acest pasaj de legătură. Lucrarea va fi realizată din fondurile bugetului local. Durata de realizare a noului pasaj este de zece luni, iar valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 5.197.746 de lei.

“Lucrarea prevede unirea pasajului CFR cu cel care aparţine Primăriei, urmând ca, într-o etapă următoare sau în paralel, dacă vor permite avizele şi documentaţiile tehnice, să fie reabilitat şi pasajul existent al Primăriei Cluj-Napoca. Practic, se va face legătura între accesul din vest al pasajului pietonal municipal de pe strada Horea, situat pe trotuarul din faţa gării şi accesul estic al pasajului pietonal al CFR din Piaţa Gării, spre Gara Mare. Amândouă pasajele vor fi modernizate cu scări rulante, supraveghere video şi tot ceea ce este necesar pentru asigurarea unui flux modern al călătorilor prin ele. Cel mai important este faptul că se va asigura accesul la toate mijloacele de transport către centru, aeroport şi restul oraşului”, a explicat Gheorghe Şurubaru, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.