Guvernul a aprobat calendarul procedurilor de semnare, până la finele anului, a contractelor de finanţare pentru 27 de unităţi spitaliceşti, printre care se află și Centrul de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj. Anunțul a fost făcut joi de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Guvernul a aprobat memorandumul prin care a fost stabilit calendarul asumat pentru procedurile necesare în vederea semnării contractelor de finanţare pentru mai multe investiţii în sănătate până la finalul acestui an, cel mai târziu. În acest sens, programul are în vedere construcţia şi dotarea a 7 noi spitale judeţene şi 20 de spitale publice municipale sau orăşeneşti, care fie vor fi nou construite, fie reabilitate şi dotate”, a precizat el la finalul şedinţei de guvern.

Finanţarea totală pentru acest program este de aproape 2 miliarde de euro şi va fi asigurată din fonduri europene, dar şi prin Banca Europeană de Investiţii, a precizat el.

„Calendarul este destul de strâns şi implică publicarea ghidurilor până la data de 15 mai şi lansarea apelurilor până la 10 iulie, astfel încât toate contractele de finanţare să poată fi semnate până la finalul anului”, a menţionat Cărbunaru. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Centrul de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie este singurul proiect din sectorul medical din județul Cluj aprobat pentru finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Valoarea proiectul privind „Recompartimentare clădire existentă și extindere cu un corp nou – secția clinică neurochirurgie – centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj” se ridică la 194,063,693 lei, iar suma aprobată pentru finanțare prin PNRR este de 184,360,508 lei.

„Guvernul a aprobat memorandumul prin care a fost stabilit calendarul asumat pentru procedurile necesare în vederea semnării contractelor de finanţare pentru mai multe investiţii în sănătate până la finalul acestui an, cel mai târziu. În acest sens, programul are în vedere construcţia şi dotarea a 7 noi spitale judeţene şi 20 de spitale publice municipale sau orăşeneşti, care fie vor fi nou construite, fie reabilitate şi dotate”, a precizat el la finalul şedinţei de guvern.

Citește și: Cea mai mare licitație a Primăriei Cluj-Napoca a dispărut

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.