În urmă cu două săptămâni, Gazeta de Cluj a publicat un articol despre localul Junkyard Pub în care am relatat sesizările făcute de vecinii barului, care s-au arătat deranjaţi de zgomotul produs.  În urma publicării articolului am fost contactaţi de administratorul localului care a dorit să facă precizări legate de acuzaţiile aduse.

 

Un locatar al imobilului situat lângă barul clujean Junkyard Pub de pe strada Ştefan Octavian Iosif nr. 4 a reclamat primăriei de nenumărate ori că S.C. Junkyard Pub S.R.L. îşi desfăşoară activitatea de cafe-bar de o bună bucată de timp, deşi nu are aviz şi orar de funcţionare. Vecinul s-a arătat indignat că nu se face nimic în această privinţă.

Administratorul localului, Viron Labaditis precizează că domnul care a făcut sesizările, şi anume unul dintre vecini, îi vrea barul închis cu orice preţ, ameninţându-l chiar de la început că nu se va alege nimic din afacerea sa: ”Sigur domnul Somsai a făcut sesizarea pentru că el e singurul deranjat de activitatea barului nostru. Înainte să ne mutăm aici, ne-a ameninţat că nu vom deschide nimic. Eu am încercat să am o discuţie cu dânsul, dar a refuzat orice dialog”.

 

Până şi primăria s-a săturat de el

”Am acceptul proprietarilor din locuinţele învecinate referitor la programul de funcţionare, de la ora 09:00 până la ora 03:00. Totodată, aceştia şi-au dat acordul cu privire la practicarea activităţii comerciale de către SC JUNKYARD SRL.

Au fost plângeri doar din partea domnului Somsai care de altfel terorizează primăria, poliţia, jandarmii cu sesizările lui. Toţi s-au săturat de el”

Una dintre acuzaţiile pe care dl. Somsai le aduce localului Junkyard Pub este aceea că deranjează bătrânii de la Căminul de Vârstnici aflat perete în perete cu barul.

”Cu bătrânii de la Căminul de Vârstnici ne înţelegem extrem de bine, mai vine câte un bătrânel pe la noi la o cafea. Pot spune că între noi şi persoanele în etate din cadrul căminului există o legătură firească de amiciţie, s-a creat o atmosferă plăcută, dar domnul Somsai ţine morţiş să facă din noi oaia neagră din zonă”, declară dl. Labaditis.

 

Avem aprobări, avem avize, dar nu avem chestii banale

”Am făcut tot ce trebuie ca localul să funcţioneze legal: documente, planuri, structuri, aprobări de la ISU, de la poliţie, pregătiri pentru siguranţă, avem patru ieşiri de urgenţă, am făcut tot. Avem toate intenţiile să fie cât se poate de legal. Ceea ce nu avem sunt chestii banale, de exemplu, 30 de locuri obligatorii de parcare.

Comparativ cu multe baruri din Cluj, noi stăm foarte bine din punct de vedere legal. Dar e greu să faci totul ca la carte cu legile care există în România. De exemplu, pompierii susţin că e necesar ca uşile localului să se deschidă în exterior, primăria spune că nu, că în interior. Nu mai ştii cum să faci să fie bine!

Am investit timp şi bani ca să pun pe picioare afacerea şi nu am realizat-o prin pile şi cunoştinţe. Nu vreau să închid barul doar pentru că aşa vrea distinsul domn mai sus menţionat.

 

Barul cu probleme s-a închis de mult

Într-adevăr, barul care a funcţionat înaintea noastră au avut tot felul de probleme, atât legale cât şi financiare, urmare, probabil, a lipsei de interes. Din ce am auzit, ei chiar au făcut pe nebunii organizând multe evenimente prin care s-a creat un disconfort vecinilor. De atunci s-au schimbat foarte multe.

La început, am organizat câteva evenimente, dar am renunţat din două motive. În primul rând pentru că am făcut o promisiune vecinilor şi în al doilea rând ca să nu las loc de discuţii.

 

Nu suntem perfecţi

De când a apărut legea antifumat, întrucât în localul nostru nu se fumează, există oameni care ies afară la o ţigară. Acest fenomen poate într-adevăr duce la o aşa-zisă gălăgie generată de discuţiile purtate în afara incintei de clienţii fumători.

Într-adevăr, într-o seară vecinii de lângă noi ne-au sesizat telefonic cu privire la nivelul de zgomot. Am mers personal la bar şi am luat măsuri în urma cărora toată lumea a fost mulţumită.

 

Somsai „şeriful” lipsit de logică

Singurul personaj cu care nu am reuşit să am o discuţie serioasă este dl. Somsai, cunoscut drept ”Şeriful centrului”. Deşi am avut mai multe tentative de a media situaţia, toate au fost sortite eşecului. Eu nu înţeleg ce problemă are. L-am invitat la o cafea, să vină să discutăm, să găsim o soluţie împreună, dar a refuzat. Menţionez că cetăţeanul Somsai se comportă urât chiar şi cu clienţii noştri. Într-o zi a aruncat cu ouă după ei, lovind o domnişoară drept în cap. A ajuns să arunce în curtea noastră gunoaie şi pet-uri pline de urină, lucruri pe care un om normal, aşa cum mă consider, nu le poate înţelege.

Acest distins domn pur şi simplu nu vrea barul în acea zonă şi ar face orice ca să ne închidă. Menţionez că nu are nimeni absolut nicio problemă cu el. Nu numai cu noi face aşa, ci şi cu toate celelalte baruri din apropiere. Pur şi simplu nu înţteleg nimic. Cred ca dl. Somsai n-are nicio logică”, ne-a povestit administratorul localului Junkyard Pub, Viron Labaditis.

3 COMENTARII

  1. Functionarea barului a fost suspendat , Viron Labaditis a pierdut definitiv si irevocabil procesul intentat impotriva Directiei Generale Politia Locala Cluj-Napoca la data de 20.10.2016 .
    Acesta a contestat in instanta amenda primita in urma desciderii localului fara a poseda aviz si orar de functionare eliberat de catre Primaria Cluj-Napoca , functionand nelegal mai mult de cat un an de zile .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.