Pedofilul de 39 de ani din Dej care și-a abuzat sexual fiica în repetate rânduri rămâne în arest preventiv după ce instanța i-a respins cererea de eliberare.

„Soluția pe scurt: În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.proc.pen.,rap. la art. 204 și art. 203 alin 5 C.proc.pen., respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D.P.A., în prezent aflat în arestul IPJ Mureș, împotriva încheierii penale nr. 28/A/UP07.07.2021 a Judecătoriei Dej. În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata a câte 250 lei cu titlu de cheltuieli avansate de stat. Definitivă. Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 21.07.2021”, se arată în decizia Tribunalului Cluj.

Bărbatul de 39 de ani este cercetat în continuare după gratii pentru că și-ar fi abuzat sexual fetița, acum în vârstă de 14 ani.

Conform unor surse din anchetă, comportamentul neadecvat al bărbatului față de fiica lui ar fi început încă de pe vremea când fetița avea 10 ani. Aceasta s-ar fi destăinuit recent unei colege de școală, care i-a spus mamei ce s-a întâmplat. Mama colegei a luat legătura cu diriginta clasei, aceasta a sesizat psihologul instituției de învățământ, dar și conducerea școlii, care mai apoi a sesizat poliția.

„În urma activităților investigative desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej s-au sesizat din oficiu, fiind demarate cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. La data de 6 iulie a.c., în baza probatoriului administrat, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Dej a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă, în cazul acestuia fiind dispus arestul preventiv pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.