Un pensionar din Rusia în vârstă de 73 de ani face furori pe instagram după ce a fost filmat cum se dă cu skateboard-ul.

Igor se dă cu skateboardul din 1981, a precizat surfistul Max Timukhin, cel care l-a filmat pe bătrân şi a publicat videoclipul pe Instagram, conform dpa, citată de Agerpres. 

Timukhin a povestit pentru publicaţiile din Rusia că l-a văzut pe pensionar întâmplător când se afla în maşină, la semafor. „Am parcat, mi-am luat skateboardul şi m-am îndreptat către el”.

Timukhin i-a oferit lui Igor echipamentul lui de sport, dar bătrânul a spus că este „o prostie” întrucât skateboardul lui este mai bun. 

Internauţii şi-au exprimat admiraţia pentru bătrânul care merge pe skateboard în secţiunea de comentarii a videoclipului. 

„Dumnezeule, sper să am şi eu încheieturi aşa de sănătoase când voi avea 73”, a comentat cineva pe Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.