O femeie de 74 de ani din Timișoara și-a găsit sfârșitul marți seara în propriul apartament, după ce un bărbat care intenționa să o jefuiască a pătruns în locuința ei și a atacat-o cu o cărămidă. Criminalul a fost găsit ulterior în comă alcoolică, în bucătărie.

Crima s-a petrecut pe strada Clăbucet din cartierul Calea Șagului, în jurul orei 18.

Polițiștii spun că un bărbat în vârstă de 47 de ani a intrat în locuința femeii de 74 de ani, care era singură în casă, cu scopul de a o jefui.

„La data de 15 august 2023, în jurul orei 18, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că vecina sa, în vârstă de 74 de ani, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, care a pătruns în locuința acesteia de pe strada Clăbucet din Timișoara. La fața locului a fost depistat bărbatul în vârstă de 47 de ani, bănuit de comiterea faptei, care a fost imobilizat și condus la sediul politiei.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

În urma loviturilor primite, femeia a decedat la spital.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Procurorii fac cercetări ca să stabilească cu exactitate situația de fapt.

Citește și: Lovit de microbul imobiliar, Gicu Buzdugan a vrut să construiască un bloc și o grădiniță fără documentațiile de urbanism necesare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.