În această dimineață, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Cluj, sub coordonarea procurorilor DIICOT — ST Cluj, au efectuat percheziții la șase persoane suspectate că ar fi recrutat, cu promisiunea oferirii unor locuri de muncă la hoteluri și restaurante din străinătate, mai multe minore, pe care ulterior le-au transportat, găzduit și exploatat sexual în Cehia și Austria.

La data de 3 decembrie a.c., polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca, sprijiniți de cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, sub coordonarea DIICOT — Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat cinci percheziții la mai multe persoane din municipiile Cluj Napoca, Baia Mare și Dej, suspectate de comiterea infracțiunii de trafic de minori.

În cauză există suspiciunea că cei șase suspecți, cu vârste între 25 și 53 de ani, ar fi recrutat, transportat, găzduit și exploatat sexual în Cehia și Austria mai multe tinere, care au fost racolate de pe teritoriul României cu promisiunea oferirii unor locuri de muncă la hoteluri și restaurante din străinătate.

În continuare, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, persoanele implicate riscând o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.

Cei șase suspecții au fost conduși la sediul DIICOT — Serviciul Teritorial Cluj pentru audieri, urmând ca în urma probatoriului administrat în cauză, să fie luate măsurile legale ce se impun.

La acțiune au participat și jandarmi ai GMJ Cluj Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.