Procurorii DIICOT și ofițeri de poliție efectuează joi 14 percheziții domiciliare pe raza județelor Cluj, Gorj, Mehedinți, Dolj, Timiș și în Capitală, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări specializate în cumpărarea și vânzarea unor medicamente din țară și străinătate de tip Xanax, Rivotril, Diazepam, care au conținut stupefiant.

Potrivit unor surse oficiale, la Biroul Teritorial Gorj al DIICOT se află înregistrat un dosar din 16 mai 2014, în care a fost începută urmărirea penală „in rem” cu privire la fapta de trafic ilicit de droguri de risc, constând în aceea că o persoană cunoscută sub apelativul „George” are ca preocupări comercializarea medicamentului Xanax, ce are în componență o substanță activă, ce se regăsește în tabelul III — anexa la Legea 143/2000 — droguri de risc, căutând potențiali beneficiari din județele Mehedinți și Gorj.

Medicamentul comercializat provine atât din România, cât și din Serbia și Bulgaria și este furnizat în cutii, percepându-se între 25-60 lei/cutie, în raport de concentrația comprimatelor.

La data de 13 martie 2015, procurorii au extins urmărirea penală în acest dosar, fiind stabilit că activitatea este săvârșită de un grup infracțional structurat pe paliere, începând cu procurarea, distribuirea, vânzarea și transportul acestor medicamente din România în Norvegia, unde sunt vândute tot prin intermediul membrilor rețelei.

S-a mai stabilit că medicamentele erau procurate de la dealeri din depozite din România, după care medicamentele erau distribuite la oameni de legătură din Mehedinți și Gorj, care asigurau finanțarea și apoi transportul în afara țării.

Gruparea a acționat în perioada 2014-2015, implicând dealeri de medicamente, farmaciști și persoane care făceau trafic intern și internațional cu medicamente cu conținut stupefiant de ordinul sutelor de mii de comprimate, realizând beneficii financiare substanțiale.

Tot în acest dosar se efectuează cercetări și față de un avocat din cadrul Baroului Mehedinți, pentru aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la trafic de droguri de risc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.