Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 34 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au intrat prin efracție în incinta unei societăți comerciale din Gilău, de unde au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu estimat la 40.000 de lei.
„La data de 9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, cu sprijinul polițiștilor Secției 2 Poliție Rurală Apahida, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Cluj, la locuințele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 34 de ani.
Cei în cauză sunt bănuiți că în noaptea de 4/5 aprilie a.c. ar fi pătruns, prin efracție și având fețele acoperite, în incinta unei societăți comerciale din localitatea Gilău, după ce în prealabil ar fi distrus sistemul de supraveghere a unității, sustrăgând mai multe bunuri, respectiv un seif care conținea documente și dispozitive electronice (IT), unelte, 10 catalizatoare auto, aproximativ 100 kg de deșeuri din cupru și aproximativ 50 de jante auto din aliaj cu anvelope, cauzând un prejudiciu estimat la 40.000 de lei.
În cursul serii de 7 aprilie a.c. doi dintre cei bănuiți au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.
Totodată, în baza informaților obținute și a activității de cercetare, în cursul zilei de 8 aprilie a.c. polițiștii l-au identificat și pe cel de-al treilea bărbat, în vârstă de 34 de ani, pe numele căruia figura un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de 3 ani și 2 luni, precum și pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii dreptului de a nu mai comunica și de a se apropia de unul dintre ceilalți bănuiți.
Astfel, polițiștii au extins cercetările față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea sancțiunilor penale.”, a informat IPJ Cluj.
În cadrul perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri și documente de interes în cauză. Prejudiciul a fost recuperat parțial.
În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.
În baza probatoriului administrat, față de cele 3 persoane cercetate în cadrul dosarului, Judecătoria Huedin a dispus la data de 8 aprilie, măsura arestării preventive pentru 30 de zile.