Mai multe societăți comerciale și persoane fizice din județul Cluj ar fi fost vizate de precheziții, într-un dosar de înşelăciune privind obţinerea ajutorului de minimis prin programul Start Up Nation-România.

La nivel național, au avut loc 30 de percheziţii în nouă judeţe şi în Bucureşti, prejudiciul depăşind suma de 1,4 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, descinderile au fost efectuate la adresele unor persoane fizice, precum şi la sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice din judeţele Sibiu, Timiş, Constanţa, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Bihor, Cluj, Hunedoara, Gorj şi din Bucureşti.

„În fapt, în perioada 2018-2020, mai multe societăţi comerciale ar fi solicitat şi ar fi obţinut un ajutor de minimis, prin intermediul unui program naţional, inducând în eroare o instituţie şi băncile partenere, cauzând un prejudiciu de 1.428.000 de lei. În perioada indicată, persoanele cercetate ar fi preluat mai multe societăţi comerciale, care aveau aprobate finanţări prin intermediul unui program naţional, în sume de 200.000 de lei şi TVA (în cazul societăţilor neplătitoare de TVA), pentru fiecare societate. Ulterior, ar fi schimbat sediul social al societăţii la o singura adresă, concomitent cu schimbarea administratorului societăţilor”, arată sursa citată.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ajutorul a fost obţinut prin programul Start Up Nation-România.

„În vederea derulării programului şi obţinerii sumelor de bani în baza contractului de finanţare încheiat cu băncile partenere, persoanele implicate ar fi depus la dosarul de finanţare documente justificative (oferte, facturi fiscale, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, contracte de muncă, etc.), care atestau doar scriptic îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea finanţării. După încasarea sumelor de bani, societăţilor comerciale folosite le-ar fi fost radiate sediile sau le-ar fi expirat”, mai precizează IPJ.

Opt persoane vor fi duse la audieri.

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Citește și: USAMV Cluj-Napoca și-a tăiat singură craca. Nici instanța nu mai poate opri firma care exploatează balast de pe terenurile universității

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.