O persoană a fost arestată iar o alta a fost plasată sub control judiciar de procurorii DIICOT Cluj în urma mai multor percheziții efectuate în municipiul Turda, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

„La data de 12 octombrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară și 4 ordonanțe de percheziție a unor vehicule, în municipiul Turda, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.”, a informat IPJ Cluj.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie 2022 – 6 aprilie 2023, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, fără a deține autorizație de la A.N.S.V.S.A., două persoane bănuite ar fi manipulat și distribuit substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, din clasa catinonelor, cu prețul de 50 de lei pentru o doză (plic).

De asemenea, în perioada 7 aprilie 2023 – august 2023, bănuiții, în mod repetat, ar fi vândut droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de ,,cristal”) către consumatori din municipiul Turda.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 8 pungi de substanță pulverulentă de culoare albă, însumând cantitatea totală de aproximativ 50 de grame, 10 telefoane mobile, două cântare de mare precizie și mai multe ustensile utilizate pentru consum, cu urme de substanță.

„Au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere și au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a două persoane, a unei femei, de 32 de ani și unui bărbat, de 28 de ani.

La data de 13 octombrie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a unuia dintre bănuiți, față de celălalt, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj dispunând măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj și un echipaj chinotehnic din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au informat reprezentanții IPJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.