Petru Sușcă, managerul Spitalului Județean de Urgență Cluj, a fost demis din funcție de către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și a fost înlocuit de Claudia Gherman, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Premieră la o emisiune România TV: politicienii clujeni, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, s-au exprimat împotriva demiterii din funcție a fostului manager. Numai USR Cluj tace, fiindcă nu poate aprecia situația în cauză – nu cunoaște performanțele lui Petru Șușcă.
Un scandal paroxistic a izbucnit din cauza demiterii managerului Spitalului Clinic Județean. Petru Sușcă, fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Cluj, a fost înlocuit de Claudia Gherman, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Petru Sușcă a ocupat această funcție vreme de 7 ani.
În cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu, România TV, pentru prima dată de când jurnalistul susține emisiuni cu invitați din același municipiu, politicienii clujeni, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, s-au exprimat împotriva demiterii din funcție a fostului manager.
Primul ordin de ministru semnat de faimosul Vlad Voiculescu a constat în decapitarea Spitalului Județean Cluj. Managerul a fost executat din funcție printr-o procedură absolut spectaculoasă, în baza unui document datat cu 2 zile după numirea în funcție a Claudiei Gherman. Au fost aduse acuzații atât la adresa deputatului Emanuel Ungureanu, considerat principalul tartor al mișcărilor revoluționare din sistemul de sănătate. Acuzațiile s-au întors, ulterior, împotriva managerului Petru Șușcă.
Parlamentarii clujeni susțin profesionalismul lui Petru Șușcă
La emisiune au participat următorii parlamentari clujeni – Laszlo Attila (UDMR), Vasile Dîncu (PSD). Au mai participat Norica Niculai (președinte ALDE Cluj), Rareș Bogdan și alții.
Snatorul UDMR a fost citat în vederea confirmării faptului că Ungureanu i-ar fi cerut, în cadrul audierilor lui Voiculescu, promisiunea fermă că primul pe care îl va demite din funcție va fi managerul Spitalului Județean CLuj-Napoca.
Senatorul Attila a transmis, în cadrul emisiunii, că afirmația ar trebui completată. “Eu i-am solicitat ministrului să nu mai ignore cele două comisii din Parlament, pentru că este singurul ministru care a făcut acest lucru. De altfel, i-am recomandat să profite de experiența oamenilor din aceste comisii deoarece, prin dialogul cu aceste persoane, are numai de câștigat, mai ales având în vedere perioada aceasta grea prin care trecem. După ce am plecat, pentru că între timp s-a întrunit Biroul Permanent al celor două Camere, m-au informat colegii că acolo s-au făcut aceste afirmații și i s-a solicitat ministrului să se facă schimbări la nivelul Spitalului Clinic Județean din Cluj”.
Ungureanu se bagă ca musca-n lapte
Referitor la existența unor motive pentru care a fost înaintată această solicitare, senatorul UDMR a afirmat că “Ungureanu nu înțelege care sunt competențele unui parlamentar și cum funcționează sistemul sanitar, iar dacă mai stă mult în preajma ministrului, va discredita instituția Ministerului Sănătății.”
“Timp de patru ani de zile, vorbesc din experiență, ne-am confruntat cu o serie de probleme la nivelul spitalului și de multe ori am aflat din presă și din cauza intervențiilor lui Ungureanu că, prin tot ceea ce facem, vrem să distrugem această instituție – Institutul de Transplant Renal, celelalte proiecte în derulare.
Într-o instituție sunt decomplicate care au avut perioade grele și totuși s-au făcut anumite progrese semnificative în anumite domenii. Pe de altă parte, de multe ori am fost puși în situația de a nu se putea face pasul următor din cauza procedurilor de achiziții publice, care au fost blocate în instanță și o bună parte de proiecte nu s-au putut demara – Neurochirurgie, Centrul integrat de asistență a celor cu accidente vasculare cerebrale sau într-un final, în a doua parte a anului trecut, s-a demarat proiectul de modernizare a Clinicii de Ortopedie. Eu nu țin minte ca Ungureanu să fi contribuit cu ceva la acete proiecte”, a subliniat senatorul UDMR.
Ungureanu n-are pace sufletească din cauza “angrenajului mafiot” liberal de la Cluj
Petru Șușcă a fost prezentat de către Ungureanu drept o rotiță extrem de importantă dintr-un angrenaj mafiot condus de Emil Boc, Daniel Buda și de alți llideri liberali clujeni, nefăcând excepție de la regulă nici europarlamentarul Rareș Bogdan, pe care Șușcă l-ar fi îndestulat în timpul mandatelor sale – susține fostul deputat de Cluj.
Ungureanu a mai spus că Tătaru a semnat demiterea managerului de la Spitalul Județean, dar în urma presiunilor politice, secretarul Moldovan a revenit cu o semnătură peste cea a lui Tătaru, renumindu-l în funcție.
“Ce pot să spun este că acest domn deputat încearcă din 2014 să mă schimbe de la conducerea spitalului. Nu i-a reușit de Crăciun, în 2019 – fiindcă prima acțiune mai de forță a fost în mandatul lui Costache, când a fost schimbat Consiliul de Administrație înainte de Crăciun și s-a cerut demiterea mea la doar șapte zile după. S-a dorit demiterea mea fiindcă nu am organizat concurs pentru șefii de secții, deoarece legislația era ambiguă. În acest sens, eu am făcut o solicitare la Minister, însă nu am primit nici acum niciun răspuns. Mai mult decât atât, șefii de secție aveau un contract de management care încă era valid și cu siguranță m-aș fi trezit cu procese fiindcă aceste contracte nu erau încheiate”, a explicat Petru Șușcă la România TV, în cadrul emisiunii lui Ciutacu.
Fostul deputat e frustrat că nevasta nu i-a fost angajată
Exista un interes patrimonial al lui Ungureanu de încadrare a soției sale într-o anume secția a spitalului. De ce nu i-ați angajat nevasta?, a fost întrebarea adresată de jurnalistul Ciutacu fostului manager al Spitalului Județean Cluj-Napoca.
“Doamna doctor putea fi de specialitate, însă pe lângă solicitările soției sale mai erau și altele. Iar, mai mult decât atât, indicatorii secției nu îmi permiteau să mai fac angajări în secția respectivă. Când am venit manager, erau 11 medici pe 30 de paturi, iar rata de utilizare era la 50%. Am preluat spitalul când nimeni nu voia să fie manager la Spitalul Județean”, a spus Petru Șușcă.
Ceă- drept, situația financiară a spitalului este incomparabil mai bună în prezent decât la momentul preluării managementului instituției de către Petru Șușcă.
“Excedentul înregistrat de unitatea sanitară este de 58.200.000 de lei în contul de trezorerie și cu investiții de peste 150 milioane de lei, în șapte ani de mandat, în aparatură medicală, în reparații capitale, în reparații curente și modernizări în secții. Din cele 150 de milioane, 96 de milioane de lei sunt investiți doar în dotarea cu echipamente medicale performante. Am fost primul manager din România care a introdus noțiune de 10 ani full service la echipamente medicale”, a subliniat fostul manager al instituției sanitare.
Claudia Gherman, noul manager al Spitalului Clinic Județean Cluj-Napoca, este tocmai una dintre persoanele care au fost schimbate din funcție de către Petru Șușcă, la preluarea mandatului său, atunci când situația spitalului era dezastruoasă. “Nu a fost o perioadă foarte lungă de timp interimar doamna manager al spitalului”, a mai completat Petru Șușcă.
Preocupările lui Ungureanu – redactări de plângeri penale
Europarlamentarul clujean Rareș Bogdan a luat și el partea fostului manager Petru Șușcă. “Eu nu știu ce a făcut Ungureanu, cu ce s-a ocupat domnia sa, știu că a avut preocupări multiple legat de scrierea de plângeri penale.
În primul rând, nu știu de unde vine domnul Ungureanu, nu cred că are foarte multe legături cu Clujul. Genul acesta de acuzații nu are nimic specific cu Clujul și cu acea zonă. Eu îi pun la dispoziție fostului deputat de Cluj foile matricole din 17 ani de școală și aș vrea să facă același lucru și domnia sa. Emil Boc poate face același lucru, a ridicat un oraș care este indiscutabil al doilea din România ca forță. Vasile Dîncu poate să arate foarte multe la rândul său. De asemenea, este și senatorul Laszlo Attila care poate să vorbească în acest sens. Suntem 3 partide diferite, dar care vin să vorbească despre oraș și despre calitate.
Genul acesta de afirmații (ca cele ale lui Ungureanu) fac rău alianței de guvernământ, îi fac foarte rău lui Vlad Voiculescu – sper că nu este de acord cu astfel de acțiuni – și aștept replica lui Dacian Cioloș și a lui Dan Barna în legătură cu aceste acțiuni.
Dacă cineva își închipuie că dându-i un sfat chiar prietenesc lui Voiculescu, am fost critic, vă reamintesc că am dus războaie cu Ponta și Dragnea când stăpâneau România. Am dus războaie la Cluj cu Arpad când stăpânea un oraș. Dacă cineva își închipuie că eu am fost critic dând un sfat, când eram extrem de blând și de drăguț, eu pot să încep și războaie, dar ar fi greu ca cineva să mă oprească. Nu e cazul, dar mă deranjează acuzația. Sunt mai mult jignit pentru acuzația adusă profesorului Emil Boc, pentru acuzațiile aduse Clujului și, de asemenea, mă deranjează că Ungureanu își permite să facă astfel de acțiuni, amestecând chestiuni pe proiecte europene. Sau poate nu are cunoștințe fundamentale pe marketing, publicitate, sau pur și simplu omul caută scandal. (…) Noi am venit la putere pe niște promisiuni și cei din USR ne-au explicat că vor face evaluări. Lipsa evaluării și acțiunile acestea nu fac bine nici în USR, nici guvernării și aduc neîncredere oamenilor”, a declarat europarlamentarul clujean Rareș Bogdan.
Petru Șușcă, “PSDistul” performant
Vasile Dîncu a subliniat la emisiunea lui Victor Ciutacu faptul că “înainte de a prelua această mafie, primele acuzații erau pentru domnul Șușcă că este PSDist. Este o acțiune vorbită de multă vreme împotriva unui manager performant, care a făcut niște lucruri extraordinare în sistemul de sănătate, deci în mod normal nu ar trebui să luăm foarte în serios acest lucru. Este deja un stil de conducere pe care l-a adus USR-PLUS în acest moment, ei venind și cu ideea de a trage la sorți pentru Ministere.
Este fantastic acest stil de a juca țara la zaruri, să zicem așa. Eu cred că în coaliție, chiar dacă este condusă de PNL, vor fi mari probleme, iar PNL va avea probleme fiindcă acest stil anti-național de a conduce partenerii lor va face foarte mult rău guvernării”, a subliniat președintele Consiliului Național PSD, clujeanul Vasile Dîncu.
Norica Niculai, președintele ALDE Cluj, a subliniat că Petru Șușcă “este un om performant, pe care toți l-au respectat pentru ceea ce face la conducerea spitalului și nu pentru prietenii sau simpatii politice.
Pentru domnul Ungureanu e o infracțiune de obicei acest tip de comportament. Și în mandatul trecut s-a erujat în marele impurator al multor medici și manageri de spitale. Nu știu dacă are calificare în domeniu ca să-și poată permite să înțeleagă ceva din ceea ce se întâmplă în spitale. Din punctul meu de vedere, acest timp de comportamnet face mult rău guvernării, mai ales într-o perioadă în care lucrurile nu stau deloc bine pentru niciun partid politic și pentru cetățenii acestei țări”, a transmis președintele ALDE Cluj.
Ce nu înțelege multă lume din afara Clujului este că anumiți manageri din instituții, numiți de anumite partide în anumite momente, au rămas în funcții indiferent de cine a ajuns la putere, fiindcă oamenii și-au făcut treaba. Ceea ce a făcut Petru Șușcă la nivelul spitalului din Cluj-Napoca este incredibil, ar putea da clasă multor spitale din țară, inclusiv din București. Dacă un om ajunge pe poziție și demonstrează că e performant, poate fi susținut de comunitatea locală. Însă statul român, drept premiu pentru performanța lui Petru Șușcă, a cerut demiterea sa din funcție.
Nu mi s-a întâmplat vreodată ca toți invitații să fie de acord pe aceeași temă, a evidențiat jurnalistul Ciutacu la finalul emisiunii de la România TV.
USR Cluj alege să tacă
Referitor la criteriile pe baza cărora a fost pusă în funcția de manager al Spitalului Județean Claudia Gherman, președintele USR Cluj, Cătălin Sălăgean, a transmis că nu deține informații.
“Aici am informații doar cât a expus presa, mai multe nu cunosc. Domnul Emanuel Ungureanu a activat mai mult în domeniul ăsta. Eu nu am informații referitoare la performanțele domnului Șușcă, neavând legătură cu domeniul deloc, decât din postura de pacient. Prin urmare, nu cunosc date. Nici pe doamna Claudia, care a fost numită în funcție în locul domnului Șușcă nu o cunosc, dar aici iarăși vreau să îmi afirm poziția în mod clar – nu aș vrea să ne prindă sfârșitul anului tot așa, cu interimari. Nu cred că ai mei colegi din Executiv vor să propage la nesfârșit numirile astea de interimari. Practic, interimarul e o pârghie la îndemâna politicului. Când se schimbă culoarea Guvernului, se schimbă și ei. Susțin candidați care să își câștige locul prin concurs, pe baza unui contract clar, transparent, bineînțeles cu evaluarea performanței”, a spus Sălăgean.
Sălăgean vrea oameni competenți
Referitor la situațiile ca cea în cauză, când un medic ocupă funcția de manager, Cătălin Sălăgean a comentat că “un medic nu este – neapărat – cel mai bun manager al unui spital, la fel cum un bucătar nu e cel mai bun manager al unui restaurant. Sau nu e obligatoriu să fie. Consider că pentru o astfel de funcție, candidatul trebuie să prezinte abilitățile necesare.”
“Situația de la Spitalul Județean Cluj nu o pot comenta pentru că nu o cunosc pe doamna care a luat locul domnului Șușcă, dar în astfel de cazuri, da, trebuie ca persoana să fie un bun manager, să aibă o pregătire ca atare. În acest sens, din structura pe care am studiat-o, partea de management e una, iar partea specializată a spitalului, de zi cu zi, este alta și are desemnat un alt responsabil. Aceasta este opinia mea și susțin răspicat numirea persoanelor potrivite pentru cerințele postului”, a afirmat Cătălin Sălăgean, președintele USR Cluj.
BRAVO ! BRAVO ! Petru Susca!
Norica cum ? Parlamentar ? Fost, poate. Asta n.are nicio treaba cu Clujul…
Majoritatea celor domeniul medical Clujean cunosc modul in care a ajuns Susca din directoras administrativ adjunct la UMF, fără pic de experiență decat cea de lacheu PSD, la conducerea celui mai mare spital din țară. Deci roata se intoarce, doar că cei care l-au plantat in functie au actionat mult mai mârșav in 2013…
Meritele lui sunt acelea de a epura spitalul de oamenii competenti si de a-si planta neamurile si prietenii in diverse functii și de a da contracte cu dedicație si fapte ce se pot constata usor de orice organ de control printr-o simplă verificare.
In ceea ce privește excedentele bugetare e cel putin hilar cum afirma ca sta pe o grămadă de bani cand in spital nu găsești nici macar banala hartie igienică iar pacienții isi cumpărat singuri medicația.
Iar de clasa politică clujeană ce să mai vorbim….. interesele personale și de gașca primează, se ceartă pe la televizor si fac afaceri împreună
Un articol prost documentat sau facut la comanda.
Corect !