Peste 10.000 de locuri de muncă sunt disponibile în perioada 9-15 septembrie, cele mai multe oferte fiind în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Hunedoara, Braşov, Neamţ, Harghita, Bihor, Alba, Arad şi Mureş, informează vineri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 10.336 de locuri de muncă în săptămâna 9-15 septembrie.

Angajatorii oferă cele mai multe locuri de muncă în Bucureşti (1.063) şi în judeţele Cluj (755), Iaşi (722), Timiş (536), Hunedoara (524), Braşov (411), Harghita (347), Bihor (335), Alba (330), Arad (320) şi Mureş (302).

Cele mai puţine oferte de muncă sunt înregistrate în judeţele Caraş-Severin (8), Ialomiţa (19), Covasna (25), Mehedinţi (60), Dâmboviţa (61), Botoşani (72), Olt (79), Buzău (86), Galaţi (90) şi Prahova (100).

Majoritatea locurilor de muncă, 9.710, sunt oferite pentru persoane cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi. Cele mai multe oferte sunt pentru confecţioner-asamblor articole din textile (778), operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (558), muncitor necalificat in industria confecţiilor (546), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (337), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (328), muncitor necalificat la demolări, clădiri, zidărie, mozaic, faianţă, gresie, parchet (297), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (245), manipulant mărfuri (212), vânzător (210), agent securitate (209), muncitor necalificat la întreţinere drumuri, şosele, poduri, baraje (204), lucrător comercial (164), fierar betonist (145), zidar rosar-tencuitor (137), tâmplar universal (134), ambalator manual (132), bucătar (109), agent servicii client (108), lăcătuş mecanic (90), agent de asigurare (82), casier (77), mecanic auto (69).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.