Peste 70 de pompieri cu 23 de mijloace tehnice specifice au intervenit în ultimele ore pentru înlăturarea efectelor inundațiilor în zonele afectate din județul Cluj, informează un comunicat de presă transmis de către ISU Cluj.

Echipele de intervenție ale ISU Cluj au intervenit pentru salvarea a 11 persoane din calea viiturilor, limitarea și înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteo periculoase ce s-au manifestat în municipiul Dej și localitățile Jichișu de Jos, Codor, Tărpiu, Rugășești și Coplean.

În ultimele ore, salvatorii au intervenit pentru scoaterea apei din peste 40 de subsoluri, fântâni și gospodării inundate. Acțiunile de intervenție au necesitat angrenarea forțelor și mijloacelor din Detașamentele de Pompieri Dej, Cluj-Napoca, Turda și Secția de Pompieri Colina.

Potrivit sursei citate, la nivelul județului nu există persoane evacuate din locuințe, iar persoanele salvate au putut să se întoarcă la locuințele lor după retragerea viiturilor.

În continuare echipele de intervenție acționează alături de autoritățile locale și membri ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență pentru evacuarea apei din subsolurile, fântânile și gospodăriile afectate, precum și monitorizarea și evaluarea situațiilor produse.

Evoluția fenomenele meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operațional județean al ISU Cluj, se mai afirmă în comunicat. (sursa foto dej24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.