În perioada 16-19 martie a.c., aproximativ 85 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca au acţionat zilnic, la nivel municipiului Cluj-Napoca, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, însumând peste 15  misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice. Jandarmii au intervenit  în  1 situaţie pentru aplanarea unor stări conflictuale, au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale şi 29 avertismente scrise. Valoarea amenzilor este în cuantum de 5 300 lei. De asemenea, efectivele Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca au constatat   5 infracţiuni, dintre care 1 în mod independent şi 4 în cooperare cu Poliţia, cu 7 infractori identificaţi.

De asemenea, jandarmii clujeni vor asigura paza la meciul de fotbal dintre echipele „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „F.C. Petrolul Ploieşti”, din cadrul Ligii I, ediţia 2014-2015 care se va desfășura duminică, 22 martie a.c., începând cu ora 18.00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc mediu, iar jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, cât şi pe traseele de  afluire/defluire ale spectatorilor. În cadrul acestui meci 6 suporteri ai echipei „F.C. CFR 1907 Cluj-Napoca” şi 52 suporteri ai echipei „F.C. Petrolul Ploieşti” au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În cazul identificării în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la 2 ani, care se adaugã la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.