Salina Turda, judeţul Cluj, a înregistrat, anul trecut, un record absolut de vizitatori, numărul acestora ridicându-se la aproape 550.000, cu 15 la sută mai mare faţă de 2014, iar o treime dintre aceştia provin din străinătate, din ţări precum Ungaria, Germania şi Israel.

Directorul Salinei Turda, Simona Baciu, a declarat că anul trecut s-a înregistrat un record absolut de vizitatori.

„Salina Turda a înregistrat, anul trecut, un record absolut de vizitatori, cu 15 la sută mai mulţi decât în 2014. Astfel, am avut, în 2015, un număr de 548.800 de vizitatori, cu 70.000 mai mulţi decât în 2014, când au fost 478.000 de persoane. Peste o treime dintre turişti au provenit din străinătate, din ţări precum Ungaria, Germania, Polonia, Cehia sau Israel. Veniturile încasate anul trecut au depăşit 10 milioane de lei, iar profitul Salinei Turda în anul 2015 s-a dublat faţă de anul precedent şi a ajuns la peste 1,4 milioane de lei”, a spus Baciu.

Potrivit acesteia, rezultatele obţinute de Salina Turda arată că a fost atins scopul pentru care aceasta a fost reabilitată cu fonduri europene.

„Am reuşit să ridicăm potenţialul turistic al Turzii, al judeţului Cluj şi al Transilvaniei. Cred că şi anul 2016 va fi tot pe un trend ascendent”, a afirmat Simona Baciu.

Exploatarea sării la Salina Turda datează din epoca romană.

Salina a fost închisă în 1932 şi a fost redeschisă pentru public şi pentru pacienţii cu boli respiratorii în 1992.

În perioada 2008-2010, salina a fost modernizată în urma unei investiţii de aproape şase milioane de euro din fonduri europene şi a fost inaugurată în ianuarie 2010.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.