Pescarii de pe Olt au început să observe zilele trecute pești morți sau bolnavi, înotând la suprafața apei. Situația a luat amploare când exemplare tot mai mari au început să apară la mal. Localnicii din vecinătatea barajelor de acumulare de la Arpașu și Scoreiu au ieșit din case cu furci și au început să prindă peștii pe care îi duc acasă la copii, scrie flux24.ro

Probele de apă analizate de specialiștii Sistemului de Gospodărire a Apelor Sibiu nu au arătat prezența unor substanțe chimice periculoase.

Cu toate acestea, pescarii rămân sceptici, mulți fiind de părere că decesul peștilor a survenit în urma unei forme de poluare. Ei spun că în ultimele zile a plouat, deci apa ar fi oxigenată, temperaturile au fost scăzute, iar unii pești morți au fost filmați în aval de baraje, deci în locuri unde apa curge și este oxigen suficient.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.