Societatea Ornitologică Română (SOR) își continuă eforturile de a face din Cluj cel mai prietenos oraș cu păsările sălbatice din România. Pe 21 iunie, de la ora 08.00, clujenii sunt invitați la „O zi cu păsări în Muzeul Satului”, eveniment care va avea loc în Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” din Cluj. “O zi cu păsări în Muzeul Satului” este un eveniment gândit pentru toate grupele de vârstă, astfel încât fiecare participant să se poată regăsi în acțiunile planificate. Copiii au posibilitatea să experimenteze activități dedicate lor, iar prima dintre ele va fi și cea mai importantă. Cei mici vor avea ocazia să vadă una dintre cele mai frumoase activități de ornitolog: inelarea păsărilor.
Păsările sunt prinse cu ajutorul plaselor ornitologice, care nu le rănesc, apoi sunt măsurate și cântărite, li se atașează un inel pe picior și sunt eliberate. De la ora 10, se dă startul pentru celelalte activități programate în cadrul evenimentului. Copiii pot continua să învețe cu zâmbetul pe buze, prin jocurile special pregătite pentru ei. Tot de la ora 10 încep ateliere de activități artizanale iar cei mai mari dintre participanți, printre altele, vor avea posibilitatea să-și pregătească o listă a lor cu păsările observate în Parcul Etnografic. Principalul scop al evenimentului este să contribuie la formarea unui spirit eco-civic cu ajutorul activităților în aer liber și al informării, pentru a determina o percepție favorabilă a publicului în direcția protecției mediului. Programul evenimentului 08:00 – 10:00 Inelare păsări în Parcul Etnografic 10:00 – 16:00 Activități artizanale, Jocuri pentru copii, Observarea păsărilor Informații suplimentare: Biletul de intrare în Parcul Etnografic este de 6 RON pentru adulți și 3 RON pentru copii. Participanții vor avea asigurat un loc unde să poată servi gustările cu care au venit de acasă. La Parcul Etnografic se poate ajunge cu autobuzul 37, din Piaţa Mihai Viteazul până în Parcul Industrial Tetarom (situat în imediata vecinătate a Parcului Etnografic).