În weekend, pe 15 noiembrie, se va organiza a 15 ediție a Pieței Autonome Cluj Napoca. Evenimentul va avea loc la Casa Tranzit și va începe de la ora 14:00, cu mâncare gătită vegană, ateliere, haine şi obiecte la liber şi schimburi de vorbe, experienţe şi îndeletniciri. Mâncarea servită la PAC se face din ingrediente primite în semn de solidaritate de la producătorii din pieţele agroalimentare din Cluj. Meniul va fi unul vegan (100% vegetal) pentru că nu vrem să facem parte dintr-un sistem opresiv, unde mediul este distrus şi animalele sunt exploatate pentru comoditatea umană şi profit. Astfel, aproape toată lumea poate servi o masă caldă, indiferent de dietă.

Vor fi ca întotdeauna servicii şi lucruri la liber, la care suntem cu toţii încurajaţi să participăm. Unii putem aduce de acasă bunuri de care nu mai avem nevoie sau ne putem lipsi (haine, carţi, pături, jucării, practic orice obiect care ar putea fi de folos altor oameni) sau putem să luăm din orice obiect adus, dacă considerăm că ne este necesar.

Atelierul de cusut și reparat haine va începe la ora 16:00, iar cel de jonglerii se va desfășura pe toată durata evenimentului. Dacă dorești să ții și tu un atelier, anunță-l pe pagina evenimentului sau la fața locului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.