La începutul acestui retur, Olimpia Cluj a mai pierdut o jucătoare pe lângă Vago și Pinczi plecate în luna ianuarie în Austria, respectiv Ungaria. Este vorba de Maria Ficzay , una din jucătoarele în jurul căreia s-a format Olimpia în 2010, fiind totodată și membru fondator al clubului și căpitan timp de 4 ani.

Având un CV impresionat, cu 7 titluri de Campioană a României (3 cu Clujana, 4 cu Olimpia), 5 Cupe ale României (1 cu Clujana, 4 cu Olimpia), 6 participări în UEFA Women’s Champions League unde a ajuns cu Olimpia până în faza optimilor și peste 70 de selecții la Echipele Naționale (junioare și senioare), a atras atenția campioanei Poloniei, Konin Medyk în urma turneului amical la care a participat cu Olimpia alături de Konin și alta 3 echipe poloneze.

„Bamse”, cum ii zic colegele, a venit la Cluj  în 2006 la antrenamentele conduse de dl. Mirel Albon, pe atunci antrenor al echipei CFF Clujana, iar apoi a contribuit la performanțe importante, istorice chiar pentru fotbalul feminin românesc alături de actuala Campioană, Olimpia.

Pentru băieți poate părea târziu să începi să joci fotbal la 14 ani, însă în fotbalul feminin lucrurile stau diferit. Maria a plecat din Ocna Șugatag (Sighetul Marmației) din dorința de a face fotbal la nivel înalt, fiind pasionată de acest sport și practicându-l alături de băieți încă de mică.

Întrebat de plecarea Mariei, antrenorul Olimpiei Mirel Albon a declarat că se bucură că Bamse și-a împlinit visul, plecarea la o echipă din afară fiind dorința ei încă de pe vremea când era junioară și i-a urat baftă la noua echipă:

” Sunt antrenorul Mariei de 9 ani și am obținut împreună performanțe care au intrat în istoria fotbalului feminin românesc atât la echipele de club (Clujana și Olimpia) cât și la Echipa Națională. Atunci când a apărut această oportunitate pentru ea,conducerea clubului a fost întru-totul de acord cu dorința ei și nu pot decât să ma bucur pentru ea că și-a îndeplinit visul avut încă din perioada junioratului, și anume să joace și într-un alt campionat de fotbal feminin decât cel românesc. Îi doresc multă baftă la noua echipă, să reușească să se integreze bine și să continue pe o pantă ascendentă, pentru a putea să ne bazăm în continuare pe ea pentru meciurile Echipei Naționale.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.