Un avion uşor a căzut, duminică dimineaţă, în lacul Colibiţa. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, au fost identificate două victime, iar în cazul uneia dintre ele a fost constatat decesul.

Cetăţeanul german în vârstă de 45 de ani care a supravieţuit în urma prăbuşirii avionului uşor în lacul de acumulare Colibiţa a fost transportat la UPU SMURD Bistriţa, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Iniţial, acesta a refuzat să meargă la spital, dar până la urmă s-a decis transportul pasagerului la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii suplimentare de specialitate, precizează IGSU.

El a ieşit singur din avion, are leziuni uşoare și a trecut printr-un un uşor atac de panică, a transmis, anterior, ISU Bistriţa-Năsăud.

Pilotul avionului a murit

Pilotul avionului uşor care s-a prăbuşit, duminică dimineaţă, în lacul de acumulare Colibiţa, un bărbat de 65 de ani, a murit în urma rănilor suferite, anunță ISU Bistriţa-Năsăud.

„Pilotul în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost scos din epava avionului, inconştient, în stop cardiorespirator, de către unele persoane aflate pe lac cu ambarcaţiuni. Un pompier paramedic, în timpul liber, aflat pe lac, a început aplicarea protocolului de resuscitare la câteva minute după producerea accidentului aviatic până la sosirea primelor echipaje de intervenţie. (…) Bărbatul a răspuns manevrelor aplicate de colegul nostru, în prima fază, continuate de echipajele ISU Bistriţa-Năsăud, dar a reintrat în stop cardiorespirator în patru rânduri. Din păcate, după mai bine de 100 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul bărbatului nu a mai răspuns manevrelor aplicate, echipajele medicale fiind nevoie să îi declare decesul la locul solicitării”, a transmis ISU.

Citește și: Jocurile murdare din spatele schimburilor de terenuri dintre Primăria Cluj-Napoca și TVR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.