Ioan Piso a vorbit deschis despre demiterea sa din funcţia de director general al  Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj. Conform acestuia, actuala directoare, Viorica Crişan, va rămâne în funcţie până ce acesta va câştiga noul proces.

Ioan Piso, fostul director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca a fost demis în 30 septembrie din funcţie pentru că nu a prezentat un proiect de management Ministerului Culturii şi Cultelor, aceasta fiind a treia demitere a profesorului. Demis prima oară în 2006, Piso a dat Ministerul Culturii în judecată, câştigând procesul. Reinstalat în funcţie în baza hotărârii judecătoreşti, a fost demis din nou, pentru doar câteva ore, la începutul acestui an. Noua demitere dovedeşte că războiul dintre minister şi Piso încă nu s-a încheiat. Şi de acestă dată, istoricul spune că acţiunea ministerului este ilegală deoarece nu s-a încheiat nici un fel de contract de management care sã-l oblige sã prezinte un proiect.

Gazeta: Aţi început demersul pentru atacarea Ministerului Culturii în instanţă?

Ioan Piso: Marţi, 14 octombrie, am trimis avocatului meu din Bucuresti prin poşta rapidă plângerea prealabilă şi cererea de chemare în judecată a lui Adrian Iorgulescu, Ministru al Culturii şi Cultelor. Aceste documente vor fi înaintate Curţii de Apel Bucureşti astăzi sau mâine (16 octombrie, 17 octombrie, n. red.). Conţinutul lor îl voi face cunoscut într-o conferinţă de presă.

Gazeta: Aţi afirmat că motivul invocat pentru demitere, referitor la proiectul de management este unul şubred. Ce vreţi să spuneţi prin această declaraţie?

Ioan Piso: Motivul invocat de Ministerul Culturii şi Cultelor este nu numai şubred, ci şi ridicol. Ultimul contract cu Ministerul a expirat în 31.12.2004. La începutul anului 2005 i-am cerut Ministerului încheierea unui alt contract de management, ceea ce acesta nu a făcut. Acum, Ministerul invocă Ordonanţa de Guvern nr. 26/2005 din 15.05 2005, potrivit căreia conducătorii instituţiilor publice de cultură care, "la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, nu au încheiat contractul de management", sunt obligaţi să prezinte un proiect de management. Or, un act juridic nu poate fi aplicat retroactiv, iar contractul de management a rămas neîncheiat din vina exclusivă a Ministerului. Pe această bază am câştigat procesele.  Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 284/25.01.2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia VIII Contencios Administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă la data de 22.06.2007, s-a dispus reintegrarea mea în funcţia anterior deţinută de director general la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Asta înseamnă că Ministerul Culturii şi Cultelor avea obligaţia de a semna cu mine un contract de management cel târziu în data de 22.07.2007. Nu era o simpla formalitate, ci modalitatea clară, stipulată de lege, de a pune sau a repune în funcţie un conducător de instituţie. Nu a făcut-o şi deci a încălcat sentinţa judecătorească. Oamenii aceştia nu ştiu să citească o lege si nu înţeleg spiritul legilor. Până acum nu le-a păsat, fiindcă nimeni nu li s-a opus.
   
Gazeta: Credeţi că de fapt motivul era Roşia Montană?

Ioan Piso: Toate poveştile despre managementul defectuos al muzeului s-au risipit. Însuşi Virgil Niţulescu s-a simţit obligat să-i declare unui ziar clujean că nu are ce-mi reproşa în ceea ce priveşte managementul. Situaţia juridică este clar în favoarea mea, ceea ce va fi odată în plus dovedit prin justiţie. Atunci nu mai rămâne decât Roşia Montană. Încă din anul 2000 m-am opus celor care au decis sacrificarea Roşiei Montane, arătând că acest lucru este împotriva intereselor culturii româneşti şi împotriva interesului naţional. În 2001 Ministerul Culturii şi Cultelor a creat aşa-zisul "proiect de cercetare Alburnus maior", care nu era altceva decât o metodă de a pune cât mai rapid la dispoziţia companiei canadiene un monument unic în Europa. Am enumerat cu altă ocazie ilegalităţile făcute de Minister în acest scop. Necazul este că miniştrii Culturii s-au perindat pe la Minister, dar nucleul  de vinovaţi a rămas acelaşi şi îşi vede în continuare de treabă. Domnul Virgil Nitulescu, secretar general al Ministerului neagă acum orice implicare a Ministerului în afacerea Roşia Montană, uitând că dumnealui personal a făcut recurs la sentinţa din 2005 a Curţii de Apel Alba, prin care fusese anulată descărcarea ilegală de sarcina arheologică a Muntelui Cârnic. Am arătat cu altă ocazie cum, începând din anul 2001, am fost scos de aceşti funcţionari din toate comisiile de specialitate, în care puteam protesta împotriva proiectului Roşia Montană şi împotriva altor atentate asupra patrimoniului naţional. În calitate de director general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei vocea mea era foarte incomodă şi de aceea am fost demis acum a treia oară. Cu alte cuvinte, am fost pedepsit sub un guvern liberal pentru delict de opinie!

Gazeta: Aţi mai afirmat că aţi fost demis cu ajutorul unor persoane din interiorul muzeului. Ce v-a făcut să credeţi acest lucru?

Ioan Piso: M-au convins de asta articolele şi comentariile publicate cu doi sau trei ani în urmă de aproape întreaga presă clujeană. Am fost pus la zid pe baza unor declaraţii mincinoase, a căror sursă ziariştii o cunosc prea bine. Au pornit de la câţiva angajaţi ai Muzeului, cu toţii foşti studenţi de-ai mei, pe care îi ajutasem cât am putut de mult în carieră. Unii au vrut să ajungă directori, alţii s-au comportat dubios la Roşia Montană, iar alţii nu puteau suporta povara recunoştinţei. Cu toţii au fost încurajaţi să mă atace. S-a scris, de pildă, că am fost văzut ieşind din blocul în care locuieşte Marius Nicoară, pe care l-aş fi căutat pentru a mă ajuta să scap de demitere. Or, eu nu făceam altceva decât să ies de la mine de acasă. Marius Nicoara se mutase de acolo cu doi ani înainte. Drept la replică nu mi-a fost acordat niciodată. A trebuit să câştig patru procese pentru a fi luat în seamă.

Gazeta: De ce spuneţi că cei din Ministerul Culturii vor trebui să plătească indemnizaţia din buzunarul lor şi nu din bugetul muzeului de acestă dată?

Ioan Piso: Pentru că Ministrul Adrian Iorgulescu şi nu muzeul a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 284/25.01.2007 să-mi plătească indemnizaţia de conducere pentru perioada în care fusesem demis. Deoarece nu s-a conformat, am redeschis procesul. Ministrul şi secretarul general Virgil Niţulescu au cerut muzeului să-mi plătească din fondurile acestuia suma care mi se cuvenea. Deşi am arătat foarte clar că acest lucru este ilegal, Virgil Niţulescu ne-a trimis un ordin ultimativ, presărat cu ameninţări (nr. 7461/1.11.2007), pe care am fost nevoiţi să-l respectăm. Cu alte cuvinte, s-a comis, din culpa ministerului, o deturnare de fonduri. Data următoare, cu orice risc, nu voi mai respecta un ordin asemănător.

Gazeta: Cât credeţi că va sta Viorica Crişan în funcţia de director general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei?

Ioan Piso: Viorica Crişan va rămâne în funcţia de director general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei până la câştigarea de către mine a noului proces.

Andreea Mitrică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.