Plăcuţele bilingve, respinse DEFINITIV de Curtea de Apel Cluj

Primăria Cluj-Napoca a câştigat apelul împotriva sentinţei date la Tribunalul Cluj de magistratul Monica Trofin, care a considerat că în municipiul Cluj-Napoca trebuie să fie amplasate plăcuţe bilingve. Curtea de Apel Cluj a admis recursul Consiliului Local şi al Primăriei şi a casat acţiunea formulată de organizaţia maghiară cu sediul în Amsterdam FECHRHCE.

”Admite recursul declarat de recurentul CL şi P mun CJ-N împotriva sentinţei civile nr. 4800, pronunţată la data de 11.07.2014 în dosarul nr. 1516/117/2014 al Tribunalului Cluj pe care o casează în tot în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta FECHRHCE ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Decizia este definitivă şi executorie”, se arată în sentinţa Curţii de Apel Cluj.

Dă cu pace în familie

Declaraţia primarului Emil Boc după aflarea sentinţei Tribunalului Cluj privind plăcuţele bilingve a supărat-o pe Anna Horvath, viceprimar UDMR. Aceasta a scris pe Facebook că este dezamăgită de faptul că edilul consideră că legea interzice plăcuţele în Cluj-Napoca şi a anunţat că va ataca sentinţa.

Emil Boc a declarat că prevederile Convenţiei cadru de la Strasbourg din 1995 pentru drepturile minorităţilor nu primează asupra legislaţiei naţionale. ”Şi noi avem o lege naţională care la fel de bine trebuie să fie respectată. Legea naţională este cea care în acest moment produce efecte pe teritoriul statului”, a spus edilul.

Potrivit lui Boc, convenţia europeană în discuţie nu se aplică cu prioritate faţă de reglementările interne.  ”Această prevedere nu merge pe articolul 20 din Constituţie pentru că noi avem o preluare a convenţiei în dreptul intern şi materializată în legea naţională. Deci legea naţională, faptic, este o prelungire a legislaţiei internaţionale şi a fost aplicată legislaţia din Romania şi a fost stabilit un anumit precedent. De aceea vreau să văd foarte atent motivarea din instanţă”, a spus Boc.

Legea nu interzice, dar obligă

Anna Horvath a spus, în schimb, că legea administraţiei locale din România nu interzice montarea plăcuţelor chiar dacă populaţia minoritară nu depăşeşte 20%. ”Legea nu interzice, legea obligă primăriile care au minorităţi în procent de peste 20 la sută să pună inscripţii bilingve şi permite oricui doreşte, oricărui consiliu să adopte asemenea decizie. Drept dovadă Braşovul are inscripţii in trei limbi, Timişoara, Mediaş, Sibiu şi niciunul dintre aceste oraşe nu are nici măcar 15 la sută populaţie maghiară. Legea administraţiei publice locale e o lege adoptată înainte de ratificarea Cartei limbilor regionale de către Parlament.”, a contracarat viceprimarul.

”În ceea ce priveşte declaraţia domnului primar că trebuie atacată această sentinţă, eu sincer vă mărturisesc sunt dezamăgită! Pentru că aşa cum este proiectul nostru comun de capitală europeană în care toate forţele politice au declarat că acest obiectiv trebuie să se aşeze deasupra obiectivelor politice a fiecărui partid în parte, cred că trebuie într-adevăr să avem anumite puncte, anumite proiecte în care să ne depăşim condiţia de politician, să adoptăm o poziţie europeană, aşa cum ne dorim ca acest oraş să devină, un oraş european, trebuie să ne uităm spre viitor şi trebuie să formăm noi, ca lideri ai acestui oraş, să fim formatori de opinie, nu să ne formăm opiniile după cum gândim noi că majoritatea ar dori să audă. Şi din acest punct de vedere cred că e loc de mai bine”, a declarat consilierul local UDMR.

Au pierdut pe neve

Magistratul Monica Trofin, de la Tribunalul Cluj-Napoca, a decis ca la Cluj-Napoca să fie amplasate plăcuţe bilingve, deşi populaţia maghiară a scăzut sub 20%. Sentinţa a fost exprimată ca urmare a unei plângeri depuse de organizaţia unui olandez de origine maghiară, Gabor Landman, care a mai înaintat acţiuni similare şi în cazul altor localităţi din România şi din judeţul Cluj.

”Fundaţia olandeză European Committee Human Rights Hungarians Central Europe”, cu sediul în Amsterdam, a cerut Primăriei Cluj-Napoca, în instanţă, să inscripţioneze plăcuţele de la intrările în oraş şi în limba maghiară. Primăria, ca de obicei, nu s-a prezentat la proces şi nici nu a depus vreo înaintare legată de această speţă. Astfel că, deşi Legea 215/2001 specifică faptul că montarea plăcuţelor bilingve se aplică dacă ponderea populaţiei de origine maghiară depăşeşte 20%, judecătoarea Monica Trofin a decis, într-o sentinţă care nu este definitivă, să oblige Primăria să se supună cererii fundaţiei olandeze.

De ce a dat Tribunalul undă verde

Argumentele juridice ale petenţilor au fost formulate de consilierul juridic al organizaţiei, o studentă în anul III la drept, în vârstă de 22 de ani, Izabella Szocs, pe baza legislaţiei europene. Citată de RFI, Izabella Szocs a explicat care sunt criteriile care au stat la baza analizei de oportunitate, prevăzute atât de legea românească în vigoare, cât şi de norma europeană, care i-a adus victoria în faţa juriştilor Primăriei, şi anume: numărul substanţial de locuitori, populaţie tradiţională şi cerinţă suficientă.

Magistratul Tribunalului Cluj a luat în considerare aceste argumente şi a conchis că, deşi prevederile legale nu sunt întrunite la Cluj, „instanţa consideră însă că minoritatea maghiară este îndreptăţită să ceară autorităţii locale inscripţionarea bilingvă a localităţii.

Astfel, dispoziţiile art. 76 din Legea 215/2001 prevăd obligativitatea inscripţionării bilingve atunci când cetăţenii aparţinând minorităţii naţionale  depăşesc un număr de 20% din numărul locuitorilor, iar HG 1206 /2001 concretizează modalitatea de executare  a acestei inscripţionări. Instanţa reţine însă, că din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus citate, rezultă că atunci când acest procent al cetăţenilor minorităţilor nu este atins, problema  inscripţionării în limba minorităţii este o chestiune ce ţine de oportunitate, lăsată la îndemâna autorităţii locale.

Legea după exemplu

În sensul art. 36 alin.1 din Legea 215/2001, (1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale. Prin urmare, autoritatea locală este liberă să inscripţioneze în limba minorităţilor naţionale, denumirea localităţii în limbile minorităţilor pe indicatoarele de intrare şi ieşire din localitate, dacă există o manifestare de voinţă a autorităţii în acest sens”.

Monica Trofin mai arată în motivarea sentinţei că  instanţa a avut de ales între două variante de interpretare a legii: ceea ce nu este expres interzis de lege este permis sau ceea ce nu este în mod expres prevăzut este interzis.

„Dintre aceste variante, s-a ales prima variantă, având în vedere că în momentul legiferării nu pot fi avute în vedere în mod expres universalitatea conduitelor efective la care legea obligă, nici chiar în materia dreptului public, sau cu atât mai mult, acestea fiind apreciate generic, prin urmare ceea ce nu este expres interzis de lege este permis, neînsemnând că aplicarea acestui principiu contravine principiului legalităţii.

(…) S-a mai reţinut în decizia menţionată că în multe localităţi din România legea s-a interpretat exact conform principiului juridic fundamental „ceea ce legea nu interzice, este permis”, fiind astfel instalate indicatoare cu denumirea localităţii bi-sau trilingve în localităţi unde minoritatea respectivă nu atingea pragul de 20 %, cum ar fi de exemplu Sibiul, Mediaşul, Aiudul, Seinul, Sighişoara, Iernutul etc.”, arată instanţa.